Cine sunt eu cea care-a ramas dupa tine?

Cred ca la urma urmei asta a fost... Asta a fost tot. Ne-am incalcat amandoi cuvantul. Tu ai promis ca nu o sa ma uiti niciodata. Eu am jurat ca fara tine nu o sa fiu fericita niciodata. Si totusi iata-ne. Eu sunt fericita. Tu, bag mana in foc, m-ai uitat complet. Si totusi? Cine este femeia care-a ramas dupa tine? O cunosc? Sunt eu? E alta? Mai stie cine era? Realizeaza cine este? Incerc sa-mi dau seama in timp ce sfidez oglinda, in timp ce mana mea duce automat mana catre trusa de farduri, in timp ce mainile imi poposesc pe chip si escaladeaza ridurile, in timp ce gandurile imi zboara in urma cu ani lumina, in timp ce raul si binele nu exista, in timp ce sunt doar eu...In timp ce fericirea mea pamanteana se leaga in valsul bratelor de acasa, in timp ce imi imaginez cum buzele mele se predau cu patos buzelor carnoase, in timp ce vad un barbat si o femei care ciripesc in tonul fericit al prezentului... realizez ca stiu cine este femeia aceasta. Femeia aceasta sunt eu.

Sunt eu... Omul care se trezeste de dimineata si in timp ce isi clateste fata cu apa rece isi spune tipat si soptit ca este viu. Omul care a facut exact opusul a ceea ce si-a fagaduit. Omul care a fost mai mult decat i-au spus altii. Muritorul care a cazut in genunchi si a vrut sa ramana acolo jos pentru o eternitate. Bietul om care nu isi mai dorea sa mearga mai departe. Am fost, in ciuda mea, minunea de a merge mai departe. Mi-am fost pedeapsa mie. Lacrima care nu vroia sa pice din ochi. Femeia care nu mai credea, nu mai simtea, nu mai spera, nu intelegea. Ochiul care nu vroia sa mai vada. Bratele care refuzau sa mai imbratiseze. Vocea care se stingea... Dar acum sunt copilul care nu-si mai cauta tatal cu ochii pentru ca a gasit din nou imbratisarea plina de caldura. Sunt tot eu, femeia cu ochi de intuneric, cum ma numeai. Femeia care-a invatat ca de la viata nu trebuie sa-ti ceri niciodata scuze, cel mult de la oameni. Femeia care si-a gasit vocea, care-a facut din nou cunostinta cu inima. Sclavul care nu mai trebuie sa plateasca pentru greselile sale caci si-a castigat dreptul de a fi fericit. Femeia care primeste cu bratele larg deschise fericirea, facandu-i loc in viata sa. Femeia care crede puternic in ceea ce i se intampla, in miracolele care vor veni. Femeia care se bucura de fiecare zi ca de un fragment real, deloc dureros, de viata.

Sunt tot eu... Femeia care o sa greseasca din nou pentru ca este inevitabil sa nu gresesti prea mult atunci cand iubesti fara masura. Femeia care multumeste cerului ca de data aceasta cafeaua nu mai are miros tare, amar si inecacios, de trecut. Noe care-a supravietuit potopului. Barca care a ajuns la un mal, altul pe care si l-ar fi imaginat, diferit de cel pe care poate in secret si l-ar fi dorit. Apa care, dupa multe cascade strabatute, dupa pietre pe care le-a infruntat, dupa multe vai pe care le-a ocolit, a poposit in sfarsit pe pamantul fagaduit. Valul care se sparge in sfarsit de tarmul mult visat. Femeia care spera ca intr-o zi o sa-si tina copilul de mana in timp ce ii asculta peripetiile de la scoala. Bunica care isi priveste in ochi nepotul in timp ce scoate din timp si uitare povestea sa de dragoste si viata. Femeia care nu a spus la revedere celui pe care l-a iubit nespus, femeia care a promis gresit si stramb. Femeia care astazi poate sa zambeasca, sa iubeasca, sa fie fericita cu inconstienta si frenezia celui binecuvantat sa iubeasca din nou.

Dana Negoita

Foto interior: Hepta.ro

Garbo

Ultima actualizare: 9 Septembrie 2020 @ 03:09

• 
• 

Mai multe despre Garbo