MSD Animal Health a lansat campania Protect Our Future Too (#Protectourfuturetoo) în peste 30 de țări EMEA - incluzând Europa, Rusia, Africa de Nord și Orientul Mijlociu - pentru a crește gradul de conștientizare a riscurilor la care sunt supuse animalele noastre de companie din cauza modificării caracteristicilor anotimpurilor, precum lunile mai calde din perioada de toamnă și de iarnă, dar și temperaturile mai ridicate în general.
Specializați în studiul paraziților, al comportamentelor și bolilor animalelor și One Health, 21 de oameni de știință de renume în domeniile lor, la nivel european, au dezvăluit informații referitoare la patru teme importante: sănătatea animalelor de companie, paraziți, boli și schimbări de comportament la animalele de companie. Rezultatele confirmă faptul că schimbările sezoniere au o gamă largă de implicații asupra animalelor de companie.
"Schimbarea condițiilor climatice este, cu siguranță, unul dintre factorii determinanți în creșterea numărului de boli infecțioase”, a subliniat Dr. Fernando Fariñas Guerrero, Director al Institutului de Imunologie Clinică și Boli Infecțioase din Málaga.
Iar Prof. Jacques Guillot, lector și cercetător la Școala Națională Veterinară din Franța, atrage atenția că ”unele boli se transmit, în mod natural, de la animale la oameni și invers”.
Animalele de companie sunt o parte importantă a familiilor noastre și, de aceea, prin campania Protect Our Future Too considerăm că este momentul să acționăm pentru a le asigura protecția. Pentru a ne da seama de nivelul actual de conștientizare a pericolelor, a fost realizat un sondaj de opinie în rândul proprietarilor de animale de companie și al medicilor veterinari. Principalele concluzii ale sondajului arată că doar 25% dintre proprietarii de animale de companie chestionați cred că sunt informați cu privire la riscurile pe care temperaturile mai ridicate și umiditatea le reprezintă pentru animalele de companie. ”Încălzirea globală va continua să ne afecteze pe noi și pe animalele noastre de companie decenii de acum înainte”, a precizat Prof. Dr. Ralf Müller, Șeful Serviciului de Dermatologie Veterinară de la Universitatea din München.
De asemenea, 28% dintre respondenți nu își protejează animalele de companie împotriva paraziților pe tot parcursul anului. Dr. Fernando Fariñas Guerrero, Director al Institutului de Imunologie Clinică și Boli Infecțioase din Málaga a explicat: ”Vaccinarea animalelor noastre de companie are un impact asupra sănătății acestora, asupra sănătății altor animale și, de asemenea, asupra sănătății publice.”
Deoarece căpușele reprezintă o amenințare directă pentru sănătatea animalelor noastre de companie, creșterea temperaturilor ne impune mai mult ca oricând să le protejăm de acest risc. Dar, întrucât 59% dintre proprietarii de animale de companie chestionați cred că sunt dezinformați în legătură cu riscurile pe care le pot prezenta căpușele și alți paraziți, nu este surprinzător faptul că doar 41% dintre proprietarii de animale de companie chestionați le protejează împotriva paraziților pe tot parcursul anului.
Pentru a vă apăra animalele de companie de bolile provocate de purici și de căpușe, este vital să fie protejate împotriva acestor paraziți tot anul. Discutați cu medicul veterinar pentru a afla mai multe informații și vizitați protectourfuturetoo.com pentru sfaturi despre modul în care vă puteți proteja animalele de companie pe tot parcursul anului.
Foto fr si main: By Jaja Fekiacova /Shutterstock
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară