Indiferent dacă îl folosim ca să muncim, să învățăm sau în scopuri personale, cu toții petrecem mai mult timp decât ar trebui în fața computerului. Dacă petreci puțin timp pe zi sau din când în când, atunci nu te supui la nici un risc. Însă folosirea computerului mai mult de patru ore pe zi îți poate cauza probleme de sănătate de lungă durată.
De la vedere, mușchi, tendoane și până la inimă și circulație, întregul corp poate fi afectat de timpul petrecut la computer. Din păcate, unii dintre noi nu putem scurta acest timp, fiind necesar pentru domeniul în care lucrăm. Însă, în ciuda orelor petrecute în fața monitorului, poți evita problemele de sănătate implementând mici trucuri în rutină. Uite care sunt cele mai frecvente probleme apărute în urma utilizării excesive a computerului și cum te poți proteja:
1. Probleme de vedere
Orele petrecute în fața unui ecran puternic luminat pot obosi ochii, pot da dureri de cap, vedere încețoșată, senzație de arsură sau mâncărime a ochilor, lăcrimare și probleme temporare de vedere. Nu întotdeauna avem posibilitatea de a ne opri din lucru la computer, în special dacă avem un deadline urgent. Așa că este în primul rând important să prevenim aceste efecte negative asupra ochilor. Poți purta ochelari de protecție cu lentile speciale, în special având în vedere cât de ușor poți găsi rame pe toate gusturile.
Totodată, simptomele neplăcute pot fi prevenite cu câteva trucuri. În primul rând, folosește un display de calitate și de mărime potrivită și păstrează distanța recomandată de un braț față de acesta. De asemenea, nu uita să clipești, îmbunătățește iluminarea camerei și, pe măsură ce se întunecă, micșorează luminozitatea ecranului. Nu uita să urmezi regula de 20/20/20, conform căreia la fiecare 20 de minute, să te concentrezi pe un obiect ce se află la o distanță de 20 feet (6 metri) pentru 20 de secunde.
2. Sedentarism
Indiferent de motiv, statul jos pe o perioadă lungă are consecințe grave asupra corpului. Acesta îți afectează circulația sângelui, mușchii spatelui, arzi foarte puține calorii și te îndeamnă să consumi alimente nesănătoase în mod excesiv. În consecință, sedentarismul te predispune la îngrășare, diabet, afecțiuni cardiace, cancer și îți scurtează considerabil viața.
Statul jos nu reprezintă o problemă decât atunci când este realizat pe o perioadă lungă de timp. De aceea, cea mai bună alternativă este să te ridici din când în când. Make use of recomandă se faci o pauză și să te ridici în picioare câte 5 minute la fiecare oră. În acest timp, este bine să mergi și să te întinzi. Dacă vrei o măsură mai drastică, petrece o parte din ziua ta de muncă la un birou pentru stat în picioare. De asemenea, nu uita să faci câteva exerciții de întindere înainte și după serviciu.
3. Durere de spate
Orele petrecute în fața computerului îți pot cauza dureri de spate, umeri, gât și chiar dureri de cap. Însă toate acestea sunt din cauza posturii greșite. Odată ce aceasta este corectată, durerile pot dispărea. Specialiștii recomandă să aplici aceleași sfaturi oferite pentru evitarea sedentarismului. De asemenea, masajul spatelui și al gâtului te vor ajuta să scapi de durere. Optează pentru un scaun ergonomic care să îți ofere suport pentru spate și setează monitorul în mod confortabil.
4. Sindromul tunelului carpian
Din cauza mișcărilor repetitive pe care le facem la computer, mușchii, tendoanele și nervii au de suferit. În timp, acestea pot duce la sindromul tunelului carpian. Îl poți evita ușor, însă, cu câteva pauze în care te întinzi. De asemenea, schimbă-ți poziția pentru a reduce oboseala la nivelul încheieturilor și menține relaxate mâinile și brațele. Evită să folosești forță atunci când utilizezi mouse-ul sau tastatura și menține-ți mâinile calde. Din cauza poziţiei din timpul utilizării computerului, circulaţia de la nivelul mâinilor se poate înrăutăţi.
5. Depresie și anxietate
Conform The health site, una din urmările timpului îndelungat petrecut la computer este depresia. În ciuda creșterii eficienței, utilizarea computerului duce la scăderea timpului petrecut socializând. Acest lucru duce la izolare, anxietate și depresie. Există multe modalități pentru a evita acest lucru, precum meditația, hidratarea corectă și sportul. Însă mai este recomandat și ca în pauzele de evitare a sedentarismului să socializezi, să iei prânzul cu colegii și să îți planifici activități sociale.
Sursă foto: Shutterstock
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri