Comunicat de presă
Codecool lansează programul de burse CoderGirl și îndeamnă femeile să aleagă programarea ca opțiune de formare sau chiar reconversie profesională către una dintre cele mai căutate profesii, cu peste 1300 de job-uri disponibile în România – Front-end Web Developer. Cursul online începe în luna august și timp de 20 de săptămâni, mentori cu experiență vor interacționa LIVE cu studenții pentru a-i ghida prin cele 4 module iar la final, vor dobândi skill-urile necesare pentru a începe noua carieră în programare - garantată pentru studentele admise la curs care promovează examenul final.
Pentru a urma cursul de Front-end Developer nu este nevoie de alte cunoștințe prealabile de programare, iar la final, absolventele, vor avea un set complet de abilități tehnice pentru a dezvolta de la 0 site-uri și aplicații web complet funcționale, completate de o serie de soft skills cum sunt comunicarea, lucrul în echipă, organizarea eficientă. Mai departe, Codecool garantează job-ul în domeniu într-una din companiile partenere celor care promovează examenul final. Vremurile actuale fac ca orice business, mic sau mare, să aibă nevoie de canale digitale de comunicare și de specialiști care să le dezvolte, iar abilitățile de programare nu sunt în niciun fel influențate de gen. Mai mult, companiile pun din ce în ce mai mult accent pe diversitate pentru a crește performanțele echipelor.
Dacă lucrezi în IT în România, indiferent de gen, nu ai prea multe șanse să fii șomer în următorii 10 ani, sunt pe piață peste 1300 de posturi de Front-end Developer, iar nevoia de specialiști este accelerată de procesul de digitalizare din toate domeniile.
“Primim des întrebarea dacă domeniul tech este unul pentru fete, femei și răspundem categoric DA, doar că ezită uneori să facă pasul către această specializare. Fetele pot atinge performanțe în IT, la fel ca și băieții, și avem suficiente exemple de la cursurile noastre care să susțină afirmația. Reușita nu ține de gen, ci de munca depusă, dorința și perseverența persoanei.” – spune Iulia Iacob, mentor Codecool.
Programul de burse este la nivel European, Codecool vrea să specializeze pentru domeniul IT femei din România dar și din alte țări ale Europei de Est unde școala este prezentă. Scopul comun al inițiativei este schimbarea mentalității care face din domeniul tech unul rezervat genului masculin.
La nivel global, femeile ocupă doar 15% din pozițiile din domeniul IT iar în Europa 15% dintre companiile deep-tech sunt înființate de femei, deci astfel de inițiative - cum este și Women TechUE, sunt esențiale pentru a schimba raportul în favoarea diversității și incluziunii. În România, multe femei au făcut deja pasul către programare, țara noastră oferă un mediu favorabil și este pe locul pe locul 3 la nivel global după numărul femeilor care activează în domeniul IT (26.30%).
“Multe companii au testat deja strategii axate pe diversitate și incluziune și au adunat beneficiile, pentru că ele sunt însemnate. Echipele bazate pe diversitate – de gen, de calități, de gândire vin cu abordări și soluții inovative. Asta urmărim și noi la Codecool – să atragem și să formăm talente diverse care să acopere nevoia acută de specialiști IT.” - a spus Claudia Tamasi, country manager Codecood România.
Cum poți să aplici pentru o bursă?
Toate detaliile despre procesul de aplicare și programul de burse sunt disponibile pe pagina Codecool. 10% dintre femeile ce aplică și trec cu succes de procesul de selecție vor primi burse.
Care sunt condițiile de înscriere pentru burse?
Pentru a aplica la burse este nevoie de diplomă de bac, cunoștințe medii de limba engleză, motivație și perseverență. Acest curs este unul intens, chiar dacă NU e nevoie de absolut niciun fel de experiență anterioară în domenii tehnice.
Structura cursului online Front-end Web Developer
Cursul online de programare front-end durează 20 de săptămâni și este structurat în 4 module care se parcurg LIVE, împreuna cu mentorii Codecool - specialiști cu 10 și 15 ani de experiență, care știu exact care este secretul unei cariere reușite în IT.
Perioada de înscriere pentru bursele Codecool este până pe 27 august iar programul se poate extinde către alt curs de specializare, cum este cel de Manual Tester.
Foto fr si main: De la Pixel-Shot /Shutterstock
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară