In ceea ce priveste relatiile colegiale, nimic nu se schimba. Sociologii au aratat astfel ca, de obicei, persoanele cele mai frumoase atrag cea mai multa simpatie din partea colegilor, sunt cei mai iubiti si apreciati. In opozitie, cei urati, persoanele care au anumite dizabilitati sau sunt obeze atrag antipatie si ura. Discriminarea pe care au suferit-o pe banicile scolii continua la serviciu…
Frumusetea este cu adevarat, un tiran invizibi!
Intr-un eseu publicat in revista online de sociologie Scienceshumaines.com, citandu-l pe Amadieu, jurnalistul Jean-François Dortier, ajunge la aceleasi concluzii.
“Putem sa vorbim la nesfarsit despre frumusete. Uratenia este indiscutabila”, spune el.
Aminteste de “Cuvintele“ (1964), al lui Jean-Paul Sartre. Aici, celebrul scriitor rememoreaza ca o adevarata trauma, ziua in care, la 7 ani, i-a fost tuns parul. Pana atunci avea un par lung si carliontat care ascundea trasaturi nu prea ales. Dar, noua sa frizura, a relevant pentru membrii familiei sale, ceea ce acestia nu vroiau sa recunoasca: copilul era foarte urat si ciudat. In momentul in care s-a intors acasa tuns, mama sa s-a inchis in camera si a inceput sa planga, iar bunicul sau s-a aratat foarte consternat. Mai tarziu, prin genialitatea sa, Sartre a compensat din uratenie – inaltimea de pitic, ochii sai departati, vocea sa nazala - si a devenit un adevarat seducator.
Dar nu toti uratii au geniu! Si trebuie sa care toata viata dupa ei, aceasta cruce. Uratenia fizica este un handicap serios mai ales in ceea ce priveste relatiile de cuplu, dar si in privinta sanselor in cariera. Istoria a rezervat o plaga demna de mila pentru cei care au avut nenorocul de a se naste urati, deformati, lipsiti de gratie. In picturile vestice de exemplu, uratenia este asociata cu suferinta, cu iadul, cu monstrii cu obscenitatea, cu diavolul, cu vrajitoria si Satanismul…
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate