Intalnirea cu Amita Bhose, sora mai mare a lui Eminescu

Era toamna anului 1984... Prima intalnire cu Amita Bhose a fost intr-un amfiteatru al Universitatii Bucuresti. Eram studenta in anul intai, sectia franceza-romana. Usa s-a deschis in timpul unui curs si o doamna imbracata intr-un sari elegant s-a apropiat, incet, de catedra. Dintr-odata parca am intrat in alt timp, prezenta ei printre noi parea ireala. Putea avea 35 de ani dar la fel de bine 55. Era distinsa, se misca lent, cu gratie, iar glasul ce rostea cuvintele intr-o romana perfecta era cantat ca o melodie. Desi ne aflam sus, in bancile amfiteatrului, parea ca ne domina prin prezenta-i nobila. Ne intimida dar ne si fascina in acelasi timp.

S-a prezentat si astfel am aflat ca in fiecare sambata limba lui Rabindranath Tagore, bengali, era predata chiar de o vorbitoare nativa. Sanscrita, civilizatia indiana erau si ele cursuri facultative dar invatate temeinic de catre cei care alegeau sa cunoasca universul atat de fascinant al Indiei. India era atat de aproape... Si de atunci mi-a fost si imi este aproape, desi fizic nu am ajuns niciodata in tara Mahabharatei. Curios, nici nu simt nevoia, poate pentru ca am cunoscut India prin acest mesager al ei unic.

Primele litere scrise in bengali m-au trimis in copilarie, si am retrait emotia copilului care invata alfabetul pentru a intra intr-o lume magica, a cartilor. La inceput curiozitatea ne-a inscris la cursuri pe foarte multi dintre noi, apoi, treptat, au ramas doar cei care intr-adevar doreau sa studieze. Dupa un an mi-am castigat dreptul de a-i spune „Didi” - un privilegiu acordat celor care dovedeau seriozitate in studiu. Era si dificil sa ramai la cursurile domniei sale daca erai superficial: privirea, dojana blanda si severa totodata il umpleau de rusine si pe studentul cu obrazul cel mai gros. N-am intalnit pana acum o persoana asemanatoare lui Didi. Cu o deosebita putere de analiza, de munca, traducea, tinea cursuri si conferinte, elabora manuale si dictionare, scria articole si studii comparatiste. Era un spirit viu si ardea ca un foc. Foarte corecta, exigenta, cu un umor fin si ironica. Foarte calda, totodata. Cativa dintre noi, tinerii acelor ani de dinainte de Revolutie, am avut rarul privilegiul de a-i fi discipoli in realul sens sanscrit.

Clipele de care-mi amintesc cu nostagie sunt multe. La prima vizita a lui Didi la mine acasa, intr-o comuna la 30 de kilometri de Bucuresti, am cumparat bilete de tren la clasa intai. De obicei, personalul era plin de navetisti cu sacose mari, in tren era o vanzoleala permanenta, ca si cum o piata imensa ar fi fost transbordata pe roti. Didi a parut dezamagita cand a vazut vagonul de clasa intai. Ar fi dorit sa calatoreasca la clasa a doua, deoarece: „Trenul asta mi-aduce aminte de Calcutta, a zis dansa, asa sunt trenurile si la noi”. De atunci am calatorit intotdeauna la clasa a doua si ii observam pe chip bucuria de a retrai, intr-un fel, atmosfera din orasul natal.

Garbo

Ultima actualizare: 9 Septembrie 2020 @ 03:09

• 
• 

Mai multe despre Garbo