Cele mai placute momente erau cand ii sarbatoream ziua de nastere, pe 9 februarie. Din capatul mesei, ne privea zambind, pe noi, studentii, cum ne manjeam pana la incheietura mainii cu sosul mancarii indiene gatite special pentru noi cu aceasta ocazie. Radeam cu totii, ca niste copii, de neindemanarea noastra, in timp ce, pentru a nu stiu cata oara, ne arata, cu degetele lungi si subtiri, delicate, cum se iau boabele de orez din farfurie fara sa te murdaresti. N-am reusit niciodata sa invat dar de la dansa am invatat altceva: disciplina unei materii, seriozitatea, dragostea pentru limba lui Tagore. Sa nu faci compromisuri, sa ai coloana vertebrala indiferent cu ce consecinte.
Consecintele nu au intarziat sa apara: in 1991, postul i-a fost desfiintat de o mana de oameni care-i doreau plecarea din tara, caci era singura care le putea dovedi impostura profesionala. Am vazut-o atunci innegurata si trista, dar nu s-a lasat invinsa. Orice alta Universitate din lume ar fi fost onorata sa o aiba la catedra. In Romania postrevolutionara i s-a aratat usa Universitatii, precum lui Maiorescu.
Cu seara inainte de a muri, am vizitat-o la spital. A doua zi urma sa fie operata. Cea care-l tradusese pe Eminescu in bengali, care facuse numele Romaniei cunoscut in India, era pe un pat de spital banal, intr-un salon. Medicii nu-i stiau renumele, probabil au crezut ca e o refugiata. Ultimele sale cuvinte au fost: „Ia-mi te rog ochelarii si pune-i in geanta, nu vreau sa se sparga. Ne vedem maine”. Privirea ei blanda m-a condus pana la usa. Nu aveam sa ne mai revedem niciodata. A doua zi, dimineata la 9, patul era gol. Era 24 octombrie 1992. Pe 27, la dorinta fratelui sau din Anglia, trupul sau muritor a fost redat cenusii. Am plans atunci in hohote, si impreuna cu mine fostii sai studenti veniti din toata tara. Am plans de durere, neputinta, revolta. Didi, sora noastra mai mare, nu mai era. Am plans atunci si de dor. Deja imi era dor de Didi. Acel dor pe care atat de bine a stiut sa-l traduca in bengali si pe care-l voi purta cu mine mereu.
de Carmen Musat-Coman, directorul editorial al Editurii Cununi de Stele
Nota: Garbo.ro a publicat saptamana trecuta articolul "Amita Bhose, indianca indragostita de Eminescu", pe care cititoarele noastre l-au apreciat din toata inima, despre viata si munca Amitei Bhose. Editura Cununi de Stele ii dedica Amitei activitatea sa, publicand studiile indiencei stabilite in Romania. Puteti sa aveti aceste carti minunate, participand la Concursul de creatie organizat de Garbo.
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară