Confortul unui dormitor nu trebuie să depindă neapărat de dimensiunile sale. Sunt o mulțime de soluții ca spațiul tău intim, în ciuda faptului că nu este generos, să fie extrem de primitor și călduros. Pentru ca acest lucru să fie posibil, trebuie să faci unele modificări în dormitor care îți vor permite să eficientizezi spațiul de care dispui și să te bucuri de mai multă relaxare. Odată ce ți-ai ales mobila de dormitor potrivită spațiului din casa ta, există câteva schimbări pe care ar trebui să le iei în calcul.
10 idei de amenajare pentru dormitoarele de mici dimensiuni:
1. Culori deschise pentru mai multă lumină
Culorile deschise vor da de fiecare dată impresia de spațiu mai generos într-o cameră. Alege o vopsea albă pentru pereții dormitorului tău sau nuanțe deschise de culori, dacă te temi ca nu cumva camera ta să se transforme într-un salon de spital.
2. Pune patul în colțul camerei, pentru mai mult spațiu
Majoritatea dormitoarelor au patul așezat pe centru, dar acest lucru pare destul de greu de făcut în cazul în care nu ai un spațiu prea mare și vrei totuși să dormi într-un pat generos. Cea mai bună soluție este să muți patul la colțul unui perete. Poți folosi două plăci elegante de finisare pentru părțile patului care vor sta lipite de perete.
3. Nu folosi o ramă a patului voluminoasă
Mai ales atunci când vorbim despre un spațiu mic, e bine să eviți un pat cu ramă voluminoasă. Aceasta va mânca mult prea mult din spațiul camerei și nici nu va avea o utilitate aparte.
4. Minimalismul poate fi o soluție
În ultimii ani, stilul minimalist de design interior a fost tot mai preferat, indiferent de spațiul din apartament. Acesta poate fi însă foarte util atunci când vorbim despre o casă mai mică. Mergi pe un stil simplu în care e esențial să reduci mobilierul la strictul necesar.
5. Folosește oglinzi pentru a da impresia de spațiu mai mare
O oglindă mare, spectaculoasă, în dormitorul tău, va oferi senzația unui spațiu mult mai mare și mai aerisit. Este doar o iluzie optică în realitate, dar una care funcționează de minune.
6. Poți folosi spațiul de sub pat ca spațiu de stocare
Nu trebuie să îți încarci dormitorul cu prea multe rafturi și dulapuri, dacă spațiul nu îți permite. Un pat cu ladă pentru pături, perne, plapumă și lenjerie te va ajuta să eficientizezi la maximum spațiul din dormitor.
7. Gândește în plan vertical
Cea mai bună cale de a folosi cât mai eficient spațiul dintr-o cameră mică este să gândești totul în plan vertical. Dacă ai copii, paturile suprapuse pot fi excelente, iar dacă ai nevoie de un birou, el poate fi încorporat într-un mobilier de perete cu dulapuri și șifonier. În acest fel nu vei mai încărca toată camera.
8. Fii creativă cu un tapet
Doar pentru că este mic, nu înseamnă că dormitorul trebuie să fie și plictisitor. Un tapet spectaculos care să îmbrace doar un perete din cameră poate oferi un aer surprinzător de plăcut dormitorului tău.
9. Montează rafturi în dormitor
Rafturile pot fi o cale excelentă să obții mai mult spațiu pentru depozitarea lucrurilor personale într-un dormitor de mici dimensiuni. Poți astfel să-ți faci un loc dedicat parfumurilor, altul pentru cărți și un raft pentru fotografiile dragi cu familia.
10. Pune etajere în colțurile moarte din cameră
Multe apartamente au colțuri moarte, cu țevi, care nu pot fi utilizate pentru obiecte mari de mobilier. Acolo poți monta o etajeră făcută pe comandă, ca să îmbrace elegant colțul și să transforme acea bucată din dormitor într-un spațiu util.
Sursă foto: Shutterstock / Copyright: Photographee.eu
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri