Baia este o incapere extrem de importanta, datorita functiunilor sale precise. Intrucat destinatiile sale sunt strict legate de igiena, este imperioasa pastrarea unei curatenii constante. Desi, in general, dimensiunile unei bai sunt destul de reduse, lucru care, de multe ori, duce la amanarea procesului de curatenie, tocmai pentru ca avem impresia ca va dura putin, aceasta incapere trebuie sa fie in permanenta curata.
In primul rand, in momentul in care va apucati de curatenie, asezati toate hainele murdare intr-un cos de rufe, incercand sa mentineti ordine, iar ambalajele si recipientele goale de la diverse produse de ingrijire corporala trebuie aruncate la gunoi, pentru a pastra baia cat mai aerisita. Obiectele care atrag atentia atunci cand pasim intr-o baie sunt bateriile, petele de apa si calcarul depus fiind cele care se evidentiaza intr-un mod mai putin placut. Pentru a evita acest lucru, se recomanda stergerea lor de apa dupa fiecare utilizare, fapt ce nu sta la indemana oricui.
Trebuie retinut ca pentru a scapa de aceste urme, nu trebuie sa apelati la metode agresive, precum frecarea cu agenti chimici concentrati sau cu buretele de sarma, care duce la aparitia zgarieturilor. Acestea se vor curata cu ajutorul unui burete si a solutiilor speciale sau apeland la metode traditionale, preparate chiar de dumneavoastra, folosind produse naturale, dupa care se vor spala cu apa si sterge cu o laveta uscata sau un servetel.
O solutie universala de curatat se obtine amestecand jumatate de cana de sapun pur, suc de lamaie si 4 litri de apa fierbinte. De asemenea, puteti aplica in zonele patate niste suc de lamaie pentru cateva minute, dupa care frecati usor cu bicarbonat de sodiu. Lamaile va vor ajuta si la curatarea tevilor si obiectelor din cupru si la scaparea de mirosurile neplacute din scurgeri, turnand in acestea apa fierbinte cu suc si coji de lamaie.
Vasul de toaleta este cel mai important obiect sanitar, drept urmare, trebuie sa fie si cel mai curat. Turnati in acesta solutie speciala de curatat toalete si lasati-o sa actioneze pentru 20 de minute. Exteriorul acestuia si capacul vor fi sterse cu servetele dezinfectante sau cu alcool.
Oglinda se sterge, de preferat, dupa fiecare dus, pentru a evita aparitia petelor. In caz contrar, o puteti curata cu o solutie pentru geamuri, cu ajutorul unui ziar sau al hartiei de filtru, intrucat acestea nu lasa scame si absorb excesul de lichide. O alternativa consta in amestecul otetului, cu bicarbonat de sodiu si suc de lamaie, pulverizand solutia pe oglinda. Petele de grasime pot fi inlaturate cu apa si detergent de vase sau sapun lichid. Chiuveta, etajera si cada trebuie si ele ingrijite, folosind un detergent special si clatindu-le cu apa fierbinte. Faianta se va curata cu o solutie detartranta, dupa care, pentru a straluci, puteti sa reluati procesul, folosind, insa, solutie pentru geamuri. Un ultim pas in acest proces este sa maturati si sa spalati pardoseala.
Baia este oglinda celui care o detine, iar pastrarea acesteia curata nu numai ca ne ajuta sa ducem o viata sanatoasa, ci si sa ne desfasuram activitatile zilnice in conditii prielnice.
Un articol de Ana Marin
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate