Între pregătirea micului dejun, a prânzului și a cinei parcă nu îți mai rămâne timp să faci și altceva, cu atât mai mult să ai grijă ca bucătăria să arate bine, să fie curată și să miroasă bine. Totuși, cu puțină organizare și inspirație, poți să ai o bucătărie mereu curată, fără să simți că ai depus neapărat efort în plus.
În cele ce urmează, am pregătit pentru tine câteva sfaturi utile care îți vor fi de ajutor pentru a avea o bucătărie mereu pusă la punct, în care vei găti de fiecare dată cu drag. Iată care sunt sfaturile noastre:
Începe cu o bucătărie curată
Pe cât posibil, nu începe să gătești până când bucătăria ta nu este cât de cât curată. Dacă te-ai apucat de gătit și în bucătăria ta este deja dezastru, nu vei face decât să te frustrezi și mai mult pe măsură ce chiuveta se aglomerează cu farfurii murdare.
Așadar, dacă începi cu o bucătărie curată, vei fi mai motivată să o menții la fel de curată în timp ce pregătești cina.
Scapă de mirosuri
Nu doar vasele murdare și blatul aglomerat cu electrocasnice pot crea impresia de bucătărie dezorganizată. Mirosurile persistente pot, de asemenea, să îți dea bătăi de cap. Bineînțeles, chiar dacă este plăcut să miroasă în casă a cozonac proaspăt sau a plăcintă cu mere, cu siguranță nu ai vrea ca mirosul de ceapă sau pește prăjit să persiste cu orele.
De aceea, o soluție potrivită pentru bucătăria ta poate fi o hota Beko, dotată cu filtre și tehnologii performante, astfel încât să scapi rapid de mirosurile care persistă în urma gătitului.
Nu aglomera spațiul
Pe cât de util poate părea să ai pe blatul de bucătărie toate ustensilele și aparatele de care ai nevoie pentru a găti, pe atât de mult te pot încurca. Încearcă să depozitezi cât mai multe ustensile în sertare și pe rafturi, astfel încât să ai mai mult loc pentru a pregăti ingredientele. În plus, te vei simți mult mai motivată să ștergi blatul mai des pentru că nu va trebui să muți de fiecare dată toată aparatura.
Bineînțeles, dacă simți nevoia, poți ține la îndemână câteva obiecte pe care știi că le folosești zilnic, precum și aparate electrocasnice, cum ar fi cafetiera sau sandwich maker-ul.
Curăță în timp ce aștepți
Nu te baza pe faptul că faci curat odată ce ai terminat de gătit. E mai practic să faci curățenie în timp ce gătești. De exemplu, dacă ai puțin timp liber în timp ce aștepți ca apa să fiarbă, poți șterge masa sau spăla cratițele.
De asemenea, dacă ai o mașină de spălat vase, pune vasele murdare pe măsură ce le folosești. Nu mai ai nevoie de spumieră? Spal-o și pune-o la loc. Vei fi surprinsă cât de multe poți face în timp ce gătești.
Șterge rapid petele
Este inevitabil să nu scapi câteva picături de lapte sau ulei pe jos atunci când gătești, mai ales dacă te grăbești. Totuși, chiar dacă vrei să termini cât mai repede, nu uita să ștergi orice pată de pe aragaz sau de pe blatul de bucătărie. E mult mai simplu să folosești imediat un șervețel decât să freci a doua zi cu buretele câteva minute bune, mai ales când vine vorba de petele de grăsime de pe aragaz.
Ține lucrurile la locul lor
Este ideal să ai un loc pentru orice lucru din bucătărie și, cu atât mai mult, să le pui de fiecare dată la locul lor. Nu doar că le vei găsi cu ușurință, ci vei putea să menții bucătăria organizată și curată mult mai rapid. De exemplu, pune toate ustensilele într-un colț al blatului și ține fructele într-un bol încăpător.
În concluzie, poți avea o bucătărie curată și organizată dacă ții cont de sfaturile de mai sus. Acestea îți vor fi de mare ajutor de fiecare dată când te vei apuca de gătit.
Sursă foto: By Olesya Kuznetsova /Shutterstock
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară