Odată ce ai ales să începi proiectul, este important să îți stabilești așteptările în legătură cu cât timp va dura totul și pașii pe care va trebui să îi urmezi ca să ajungi acolo.
Am împărțit etapele pe care le presupune renovarea băii de la zero în funcție de lucrările pe care va trebui să le efectuezi. În acest fel îți vei putea face o idee despre cum se va desfășura acest proces.
Iată cum va arăta proiectul de renovare a băii dintr-o perspectivă cronologică a etapelor de lucru.
1.Săptămâna 1: Proiectare și design
Înainte de orice renovare va trebui să faci unele lucrări preliminare. Ar trebui să ai o idee despre ceea ce îți dorești de la renovare înainte de a porni la treabă. Apoi vei trece în revistă planurile împreună cu echipa de constructori. Aceștia vor avea nevoie de timp pentru măsurători, pentru a ști ce elemente de mobilier și ce finisaje dorești și pentru a stabili listele de cantități pentru materialele necesare. În baza acestor detalii, echipa de construcții va putea să stabilească o estimare a costurilor pe care le implică renovarea.
2.Săptămânile 2-5: Comandarea materialelor
După ce ai finalizat designul și ai căzut de acord asupra unui preț, poți începe să comanzi materialele. Totuși, există câteva lucruri de care trebuie să ții cont. De exemplu, dacă comanzi dulapuri personalizate sau gresie și faianță care trebuie expediate din afara țării, această etapă poate dura mult mai mult. Acest lucru poate duce, de asemenea, la sosirea eșalonată a anumitor materiale.
Stabilește împreună cu echipa de construcții un program care să implice cât mai puține decalaje. Ia în considerare datele estimative de livrare a materialelor. S-ar putea să ai nevoie de un spațiu suplimentar de depozitare sau de ajutor pentru manipularea materialelor, iar experiența constructorilor s-ar putea să ajute pentru o mai bună organizare.
3.Săptămânile 5-7: Lucrări de construcție
Prima parte a construcției constă în decopertarea podelei și a pereților. Destul de simplă, această etapă durează cel mult o zi sau două și include lucrări precum pregătirea spațiului, protejarea podelei, dacă nu o refaceți și pe aceea, instalarea protecțiilor împotriva prafului, pentru a limita lucrările și a proteja restul casei.
Odată ce baia existentă a fost decopertată și eliberată de mobilier, constructorii vor proceda la îndreptarea pereților și montarea scurgerilor. Acum ești cu un pas mai aproape de a transforma schițele de design în spațiul real al băii.
Instalațiile sanitare și electrice sunt realizate în următoarele câteva zile, alături de instalarea căzii sau a dușului și a gurilor de ventilatie. De asemenea, daca mașina de spălat va fi montată în baie, tot în această etapă va fi montat un robinet masina de spalat.
După realizarea instalațiilor, se pot monta gresia și faianța. O parte din acest proces va include, de asemenea, instalarea de panouri rezistente la umiditate în jurul zonelor sensibile, în special în jurul căzii sau al dușului.
Montarea gresiei poate dura aproximativ o săptămână sau ceva mai mult, dacă sunt necesare lucrări ample de finisare și tăiere a plăcilor, dacă temperatura camerei nu permite uscarea rapidă a pereților sau dacă plafoanele necesită lucrări suplimentare, cum ar fi înlocuirea unui profil texturat cu unul neted.
4.Săptămâna 8: Curățenia după renovare
Se instalează cada, dușul, chiuveta și vasul de toaletă, se mai aplică ultimele straturi de vopsea și se montează accesoriile, precum suporturile pentru prosoape.
După ce renovarea a fost finalizată, mai sunt câțiva pași mici, dar importanți, care trebuie făcuți pentru a te asigura că spațiul este gata de utilizare. Ne referim la curățarea băii și verificarea finală a instalațiilor electrice și sanitare pentru a te asigura că încăperea poate fi folosită fără niciun inconvenient.
Ține cont de faptul că mai multe lucruri pot afecta planul de renovare. Decopertarea poate scoate la iveală probleme neașteptate, cum ar fi mucegaiul, produsele pot fi livrate greșit sau cu defecte și trebuie înlocuite, sau articolelele comandate special pot întârzia.
Așadar, planificarea proiectului de renovare a băii îți oferă indicații de bază cu privire la cât timp vor dura diferitele etape ale unei renovări. Dacă baia este una de mici dimensiuni, este posibil ca renovarea să dureze mai puțin. Stabilirea în avans a așteptărilor legate de cronologie va ajuta proiectul să se mențină pe drumul cel bun și să te încadrezi în termenul estimat.
Sursa foto: Freepik.com
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară
Investiție în viitor: EduAct amenajează curți de școală și grădinițe în mediul rural