Pentru decorurile rustice sau exotice, jaluzelele din bambus sunt cele mai potrivite. Verticale sau orizontale, acestea pot fi montate atat direct pe tocul ferestrei, cat si pe tavan. Mai mult, pentru a obtine o imagine originala, pot fi folosite ca perete despartitor, putand fi montate pe doua sine, prinse de pardoseala si de plafon. Pot fi asortate cu piese de mobilier realizate din ratan sau zambila de apa, cu accesorii decorative ce fac trimitere la natura sau textile cu animal print.
Foarte practice, jaluzelele orizontale se monteaza extrem de usor, insa prezinta dezavantajul de a acoperi doar suprafata ferestrei. Curatarea acestora necesita mult timp, de cele mai multe ori fiind necesara desfacerea lor. In cazul in care sunt confectionate din aluminiu, acestea se vor desprinde si se vor spala in cada, cu detergent dizolvat intr-o cantitate mare de apa, agatandu-se apoi pentru a se scurge apa de pe ele. Desi in urma cu cativa ani erau foarte cautate, acestea si-au pierdut din popularitate din cauza aspectului modest. O alternativa o constituie cele de tip rolete, adaptandu-se foarte bine spatiilor cu ferestre mici, precum bucatariile si nu numai.
Nu in ultimul rand, jaluzelele de tip panel reprezinta o solutie eficienta pentru acoperirea ferestrelor mari si delimitarea spatiului intr-o incapere. Acestea sunt realizate din mai multe fasii de material textil culisante. Pe piata exista un numar impresionant de modele, iar companiile producatoare ofera posibilitatea de a le individualiza dupa preferintele si personalitatea fiecaruia.
Un articol de Ana Marin
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri