Florile se numără printre cele mai frumoase cadouri pe care le putem primi și care aduc bucurie și culoare în orice spațiu. Indiferent de ocazia cu care ați primit un buchet de flori, veți dori să vă bucurați de el cât mai mult timp. Deși buchetele de flori nu durează pentru totdeauna, partea pozitivă este că există anumite trucuri și sfaturi mai puțin cunoscute pe care le puteți folosi pentru a asigura longevitatea florilor.

Indiferent dacă doriți să vă bucurați mai mult timp de un buchet de bujori sau doriți să extindeți durata de viață a trandafirilor primiti într -o zi specială, menținerea se reduce la mai mulți factori: de la apa pe care o utilizați, alegerea corectă a dimensiunii vazei, până la plasarea acesteia și cantitatea de lumină.

Iată tot ce trebuie să știți despre cum puteți pastra florile proaspete pentru o perioadă mai lungă de timp și cum le puteți îngriji corespunzător.

1. Tăierea tulpinilor la un unghi de 45 de grade

Primul pas pentru a prelungi durata de viață a florilor este să tăiați tulpinile. Una dintre cele mai frecvente greșeli pe care oamenii le fac după ce au primit flori, este că uită să taie tulpinile. Folosiți o foarfeca de grădină și tăiați în unghi de aproximativ 45 de grade, de la unul până la doi centimetri. Tăierea tulpinilor pe diagonală permite ca apa împreună cu toți nutrienții să pătrundă în tulpină mai eficient și să ajungă la vârf. După tăierea inițială, asigurați-vă că repetați procesul o dată la câteva zile sau de fiecare dată când reîmprospătați vaza. De asemenea, este sugerat să alegeți un vas cu o deschidere largă, astfel încât tulpinile să nu fie înghesuite sau aglomerate. Nu uitați să puneți florile în apă, imediat după tăierea tulpinilor.

2. Folosiți apă filtrată

Este foarte important să asigurați buchetului un nivel de apă optim, deoarece florile nu vor rezista mult timp fără apă, mai ales odată ce tulpinile au fost tăiate. Experții recomandă să folosiți apă filtrată sau apă plată și să evitați utilizarea apei de la robinet. Acest lucru se datorează faptului că apa de la robinet conține adesea clor, care poate afecta florile. Alegeți o vază curată, adaugați apă la temperatura camerei și un plic special cu nutrienți pentru flori. Asigurați-vă că praful s-a divolvat complet și că apa nu este prea diluată sau prea concentrată. De asemenea, este important să vă curățați vaza și să schimbați apa la fiecare două zile.

3. Îndepărtarea frunzelor galbene și a frunzelor de sub linia apei

Eliminați orice frunze de sub linia apei. Nu numai că va face ca buchetul să arate mai bine, dar va preveni înmulțirea bacteriilor. Pe măsură ce reîmprospătați vaza la fiecare câteva zile, asigurați-vă că verificați dacă există frunze și petale uscate pentru a evita putregaiul bacterian. Nu uitați să rearanjați florile pentru a avea spațiu să se deschidă corect.

4. Alegerea celui mai bun loc pentru a plasa vaza

Pentru a asigura vitalitatea buchetelor sau a florilor proaspăt tăiate, selectarea locului unde dispuneți vaza este extrem de important. Florile trebuie ținute departe de zonele cu lumina directă a soarelui, aerisiri de căldură sau aparate de aer condiționat. De asemenea, ar trebui evitate ventilatoarele din plafon, ferestrele deschise și chiar căldura de la aparatele de uz casnic. În general florile rezistă cel mai bine la temperaturi reci. Nu uitați că floriștii își depozitează florile tăiate în frigidere. Un alt indiciu important este să păstrați fructele proaspete departe de flori. Pe măsură ce fructele se coc eliberează cantități minuscule de gaze de etilenă care pot reduce longevitatea aranjamentului floral.

5. Furnizarea de nutrienți

Majoritatea buchetelor de flori sunt însoțite de un pachet special care conține un amestec de zahăr, înălbitor, acid citric, conceput special pentru a păstra vitalitatea florilor. Adaugați o cantitate mică în apa curată și dizolvați bine. O variantă poate fi preparată acasă din zahăr și suc de citrice cu apă. În plus față de recomandările generală, există diferite modalități mai puțin obișnuite de a face florile să dureze mai mult, precum adăugarea în apă de bănuți, aspirină ( scade pH -ul apei, ceea ce poate ajuta florile să reziste mai mult), oțet de cidru de mere + zahăr, fixativ pentru păr, apă minerală și chiar vodka (inhibă producția de etilenă a florilor).

6. Menținerea unui mediu sănătos

Acest lucru presupunea evitarea înmulțirii microorganismelor, prin curățarea vazei, îndepărtarea florilor sau frunzelor ofilite, tăierea pe diagonală a tulpinilor și plasarea florilor tăiate în apă caldă proaspătă care conține câteva picături de acid citric pentru a inhiba dezvoltarea bacteriilor. Adăugarea conservanților florali în apă poate ajuta la menținerea florilor proaspete. Aceste soluții conțin, de obicei, ingrediente, cum ar fi zaharuri pentru a hrăni florile, acidificatorii pentru a scădea pH -ul apei și biocidele pentru a inhiba înmulțirea bacteriană.

Păstrarea florilor proaspete în vază pentru o perioadă mai lungă de timp necesită o îngrijire atentă. Prin urmarea acestor sfaturi și ajustarea condițiilor de apă, lumină și tăiere, puteți asigura longevitatea florilor. Nu vă rămâne decât să gășiți buchetul perfect pentru orice sărbătoare sau surprindeți pe cineva cu flori fără niciun motiv!

Despre RomanianFlowerShop.com

La RomanianFlowerShop.com scopul nostru este să livram cele mai frumoase buchete de flori din România, un gest emoționant și personal care face că florile oferite să fie o ocazie cu adevărat specială. Prin urmare, am conceput o colecție unică de aranjamente florale, susținută de o garanție de satisfacție 100%, care poate fi livrată oriunde în lume. Profesionalismul ridicat și calitatea serviciilor, respectul față de clienții noștri, promptitudinea și grija deosebită pentru detalii definesc tot ceea ce facem în fiecare zi. Ne propunem să fim cea mai apreciată companie din domeniul nostru de activitate și pentru a vă oferi cele mai bune servicii și cele mai frumoase flori, suntem foarte pretențioși atât cu noi, cât și cu partenerii noștri.

Din 2002, RomanianFlowerShop.com are misiunea de a face ca livrarea de flori să fie simplă și distractivă, indiferent de ocazie sau împrejurare. Prin mixul unic de flori și accesorii prezent pe site, oferim o selecție exclusivă de aranjamente florale și o experiență de cumpărături rapidă, simplă și convenabilă.

Designerii noștri de talie mondială din Olanda creează exclusiv pentru RomanianFlowerShop.com, asigurându-se că selecția noastră este cu adevărat unică. Fiecare aranjament floral este livrat de o persoană atentă și politicoasă. Fiecare buchet achiziționat este însoțit de un card personalizat, care poartă mesajul prețios al expeditorului.

Situat în București, studioul floral personalizat, RomanianFlowerShop Studio efectuează livrări în toată țara, precum și în întreaga lume. Pentru comenzi online: https://romanianflowershop.com/.


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri