Sunt o femeie de aproape 31 de ani, mama unei fetite de 5 ani , casatorita de 9 ani, dar intr-un mare impas in casnicie.
Asa cum spuneam , sunt casatorita de 9 ani, dar ne cunoastem de 14. Am avut o casnicie linistita, cu probleme de cuplu obisnuite, dar....lipsea ceva. L-am cunoscut cand aveam nici 17 ani, si de atunci suntem impreuna. De ceva timp simteam din ce in ce mai mult ca aceasta casnicie nu ma implineste. Din punct de vedere material suntem realizati, dar totusi , asta nu e totul. De fapt totul era ok cand eram impreuna cu prietenii, in societate, dar cand ramaneam amandoi , nu mai stiam ce sa ne spunem. Discutiile noastre erau in principal vis-a vis de datorii, facturi si alte probleme cotidiene, si de cele mai multe ori aceste discutii degenerau in certuri. Din ce in ce mai mult a face dragoste cu el, devenea o corvoada pentru mine . Niciodata de cand ne-am cunoscut , cu el nu am simtit pasiune, fiori . Am sperat ca in timp lucrurile se vor imbunatati, ca suntem amandoi tineri , fara experienta, dar din contra, lucrurile s-au inrautatit. Inventam motive, migrene, oboseala, numai sa ma lase in pace .
Intr-o zi , mai precis in urma cu 3 luni am cunoscut pe cineva. M-am indragostit nebuneste, am iubit si iubesc cu pasiunea aceea care mi-a lipsit ani de zile . De cand s-a intamplat , a inceput sa se cunoasca acasa, deveneam din ce in ce mai rece , mai distanta. Daca inainte de asta imi era greu sa-l las sa se apropie de mine, acum imi era imposibil sa-l mai las. El a simtit asta si mi-a cerut sa avem o discutie . Nu i-am spus in ziua aceea de el. I-am spus doar ca NU MAI POT, si ca cel mai bine ar fi sa ne despartim. A plans, a disperat o noapte intreaga. A doua zi a incercat sa inteleaga de ce , si intr-un moment de vulnerabilitate din partea mea , i-am spus ca iubesc un alt barbat, ca de fapt in toti cei 9 ani de casnicie eu nu m-am simtit implinita alaturi de el, ca nu l-am iubit cu adevarat. A fost o mare lovitura ptr el. A vrut sa-l cunoasca, s-au intalnit , au discutat , ne-am intalnit toti 3, am fost pusa sa aleg, de parca eram la judecata.
Stiam ce-mi doresc, insa stiam ca aveam multe de infruntat, erau 9 ani in spate , un copil, parinti , prieteni , si un mare haos.
Am ales sa raman acasa, sa incerc sa repar ceva, desi gandurile mele erau la celalat. Ma durea sufletul. Ratiunea imi spunea ca am un copil , o casnicie , ca nu il cunosc suficient pe celalat incat sa las totul in urma ptr el....dar totusi il iubeam si-l iubesc cum nu am mai iubit. Cu el simtisem ce nu mai simtisem pana atunci..am simtit fiorul ...el a stiut sa-mi atinga sufletul.
Cu mine cum ramane?
- ALTE ARTICOLE DESPRE:
- consiliere
- Consiliere psihologica
- psiholog
Vizionare placuta
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară
Investiție în viitor: EduAct amenajează curți de școală și grădinițe în mediul rural
Prof. Dr. Ruxandra Sinescu lansează programul RenYOU Aesthetics: consultații gratuite pentru proceduri chirurgicale non-estetice