7 atitudini nocive pe care parintii le manifesta fata de copiii lor

"Copiii vostri nu sunt copiii vostri.
Ei sunt fiii si fiicele nazuintei Vietii spre ea insasi.
Ei vin prin voi, dar nu de la voi.
Si desi ei sunt cu voi, ei nu va apartin." - Despre copii - Kahlil Gibran

Este nevoie sa privim cu mai multa luciditate relatiile pe care le stabilim cu copiii nostri.
Cu totii suntem constienti si de laturile pozitive ale rolului de parinte, iar toata societatea aduce un tribut familiei si tuturor aspectelor pozitive ale relatiei parinte-copil. Totusi, tot mai multe persoane astazi (psihologi, alti parinti, ingrijitori, educatori, specialisti in parenting, etc.), vorbesc despre afirmarea si evidentierea drepturilor pe care fiecare copil le are, ca fiinta deplina.

Iti recomandam si: Intelepciune la 12 ani: Un baiat genial da o lectie de viata tuturor parintilor!

Cercul Sigurantei e important: Teoria atasamentului prezentata la Bucuresti de Kent Hoffman, un cunoscut terapeut american

Iata cele mai frecvente atitudini nocive pe care unii parinti le manifesta fata de copii.

1. Unii parinti ii vad pe copiii lor doar ca pe un fel de accesorii

Dar trebuie sa intelegem ca cei mici nu exista ca sa ii faca pe parinti sa se simta ei intregi, valorosi sau impliniti...

Copiii nu ne vor salva casatoria. Nu il vor face pe partener sau pe partenera sa nu ne mai abuzeze. Copiii nu ne pot vindeca depresia. Nu ne vor transforma intr-o elita sociala, in fata celor care sunt incapabili sau nu isi doresc sa aiba copii.

Noi, ca adulti ar trebui sa cautam solutii mature la problemele pe care le avem, sa fim constienti de ele si sa nu le mai punem fara sa vrem adesea, pe umerii propriilor copii.

Foto: Pixabay

Foto homepage: Flickr

2. Parintii isi expun uneori copiii ca pe niste simboluri ale statutului pe care il au ei in societate

Copiii nu sunt simboluri ale statutului pe care il detin parintii. Iar realizarile copiilor, felul cum sunt imbracati, hobby-urile pe care le practica cei mici nu ar trebui sa ii faca pe parinti sa se simta superiori in fata celorlalti. Sigur ca este important ca fetita a luat nota 10. Si sigur ca ne putem mandri cu realizarile copiilor, dar diferenta ar trebui sa fie aceasta: ne bucuram fiindca suntem intr-adevar mandri de copiii nostri si nu pentru a ne pozitiona intr-o situatie competitionala fata de alti adulti. Parintii nu ar trebui sa se simta gelosi din cauza modului cum ceilalti parinti vorbesc despre realizarile copiilor lor. Ar trebui sa invatam sa ne pretuim copiii pentru talentele lor individuale.

Iar daca ceilalti parinti nu sunt in stare sa aprecieze frumusetea unica a copilului nostru, atunci haideti sa nu ii mai luam in seama. V-ati gandit si asa? Problema nu e ca nu e destul de bun copilul nostru, problema e ca suntem chiar noi intr-o companie proasta.

3. Unii parinti isi cresc copiii sub forma versiunii lor mai mici

Copilului tau nu ii place neaparat ceea ce iti place tie, nu va dezvolta in mod necesar aceleasi abilitati pe care le ai tu si nu va deveni copia ta.

Sa ne iubim copiii exact asa cum sunt. Oricat de dezamagitor ar fi, parintii trebuie sa nu uite acest aspect important: Faptul ca depunem un efort considerabil sa ii crestem, nu ne indreptateste sa le cerem sa fie dupa chipul si asemanarea noastra.

Daca copiii nostri fac altfel de alegeri, trebuie sa ii iubim la fel de mult si sa ii respectam ca fiinte individuale.

Foto: Flickr; Marco Nedermeijer

4. Unii parinti considera ca cei mici le sunt datori fiindca ii ingrijesc…

Copiii nu ne sunt datori fiindca le-am asigurat mijloacele necesare pentru a supravietui: mancare, apa, adapost, imbracaminte, etc.

Sa ne gandim ca acestia ar trebui sa ne fie datori pentru restul vietii fiindca le-am dat viata… este egoist.
Copiii la randul lor ar trebui sa fie recunoscatori pentru binele pe care parintii il fac pentru ei, dar daca acesta este telul ultim in relatia cu fiii si fiicele noastre, atunci vorbim despre iubirea conditionata.

5. Parintii isi abuzeaza copiii, crezand ca este dreptul lor de parinti sa faca acest lucru

Copiii nu trebuie sa suporte hartuirea si abuzul parintilor fie ca este fizic, sexual, emotional, psihologic sau spiritual, manipularea, agresivitatea sau pasiv-agresivitatea.

Adesea, cand un parinte isi abuzeaza copilul intr-un anume fel, aceste acte abuzive sunt justificate de catre acesti parinti ca acte de iubire. Copiii nu sunt bunurile persoanelor adulte din vietile lor. Poate e timpul cand in sfarsit trebuie sa luam in serios abuzul pe care il comit unii parinti asupra copiilor?

Foto: Flickr; Nats Sitticus

6. Parintii privesc regulile ca pe o forma de putere

Copiilor nu ar trebui sa li se impuna reguli astfel incat parintii sa isi exercite o anume forma de putere asupra lor. Lectiile pe care parintii le dau copiilor ar trebui sa fie un mod prin care ii invatam anumite lucruri despre viata.

Copiii trebuie invatati cum sa se comporte cu ceilalti, compasiunea, bunatatea, empatia si respectul. Lectiile acestea nu ar trebui sa fie despre cum aceasta mica fiinta ar trebui sa stie cine detine autoritatea si cum sa plece capul in fata adultilor din viata sa.

7. Parintii considera ca au mai multe drepturi decat copiii

Dar copiii au aceleasi drepturi umane pe care le au si adultii. Faptul ca sunt miniaturi, nu ii face sa fie mai putin valorosi, demni, ca emotiile, ficile, ideile si preferintele lor nu conteaza!

Copiii nu ar trebui priviti ca niste proprietati. Pe copii nu ii avem. Ci trebuie sa avem noi grija de ei. Copiii nu trebuie sa devina vehicule ale intereselor noastre, indiferent de cat de nobile consideram noi ca ar fi aceste interese. Ca si parinti, avem grija de o fiinta micuta pana ajunge sa fie capabila sa aiba grija de ea insasi. Cam atat. Acesta este rolul nostru.

Un articol inspirat de o postare originala everydayfeminism.com

Garbo

Ultima actualizare: 17 Iunie 2016 @ 11:06

• 
• 

Mai multe despre Garbo