empty

Casa cu liliac

Lumina lunii albe vărui
Pereții casei cu plăpândă nea,
Ca-n capătul aleelor pustii
Și-n mine așa albă să mai stea.

Și-odată nucii îi umbriră mult
Pridvorul nalt străjuitor de lunci,
Ca rezemat de stâlpi să mai ascult
Prin frunza de-azi șoptirile de-atunci.

Și-n vremuri florile de liliac
Nespus o îndrăgiră, ca și-acum
Să mă oprească tainic în iatac
Trecutul ei închis într-un parfum.

Și stele altădată nopți în șir
Brumând lumini în casă au intrat,
Ca-n geamul clar ca-n piatră de zamfir,

Să mă-nfior de raze săgetat.

(Ion Pillat)

Foto: De la Alena Kazlouskaya /Shutterstock