Sociolog, etnograf si filozof, Ernest Bernea a fost unul dintre intelectualii importanti ai perioadei interbelice romanesti, din pacate foarte putin cunoscut. Bernea ramane insa un nume de referinta in cultura romana.
„Indemn la simplitate” a fost scrisa in anul 1939 si a aparut in 1941 la Editura Cugetarea. Va prezentam un fragment din aceasta scriere, pentru ca Bernea ne ofera o perspectiva inca valida cu privire la societate si la "omul modern".
Fiecare dintre noi ar trebui sa citim acest text, pentru sanatatea sufletului si a mintii, pentru onoarea unui mare ganditor roman, despre care multi nu au auzit pana acum!
Pentru cei care nu au rabdare sa parcurga tot textul, le va fi de folos aceasta transpunere:
Apel la simplitate
Omul a purtat in decursul vremurilor o lupta tragica pentru castigarea unui prisos de bine. In epoca moderna acest bine a fost vazut sub forma progresului si a civilizatiei. Singur, sau in mijlocul societatii, omul s-a straduit in acest sens.
Socotit in roadele sale, astazi dupa trecere de vreme, progresul continuu s-a dovedit inselator. Omul modern a avut o sete de mai bine, dar nu s-a aplecat indeajuns asupra naturii acestui bine. Punctul luminos, unificator, a lipsit. Lumea noua s-a increzut prea mult in civilizatie si progres, dar nimeni nu sta sa gandeasca ce anume sunt acestea pentru fiinta spirituala a omului. Si atunci drumurile s-au deosebit, dupa cum deosebite erau idealurile.
Civilizatia ultimei epoci a facut din om o „fiinta complexa”
Civilizatia acestei ultime epoci istorice a facut din om "o fiinta complexa". Gasim in aceasta tendinta si stare a sufletului contemporan o caracteristica a vietii moderne, dornica de progres.
Ce inseamna oare aceasta complexitate a omului de azi, produs ultim al unor credinte vechi? O continua crestere a nevoilor materiale, o dezvoltare a lor fara limita. Judecata interior, ea mai inseamna rafinament si ornamentatie. Aceste insusiri alcatuiesc tot atatea semne de distinctie.
Foto: Shutterstock.com; om, om modern, societate
Sa lamurim lucrurile mai departe. Complexitatea omului de azi nu inseamna ceea ce am putea crede ca inseamna, adica: distinctie in inteles de superioritate, complexitate in inteles de adancime si frumusete interioara. Complexitatea aceasta care era si o sete de a se imbogati, a pus omul sub povara unor elemente secundare, din afara fiintei noastre morale, din afara nevoilor acestei fiinte, l-au incarcat si l-au prefacut pana la naruire.
Educatia a fost facuta in raport cu unele valori la moda, de natura mai mult sociala si materiala. Omul a avut o sete de a progresa, de a creste chiar interior; omul a incercat sa depaseasca starea in care se afla dar nu in raport cu anumite valori spirituale permanente ci in raport cu oamenii. Etica moderna a avut la temelie nu atat o dorinta sincera de proprie depasire ci mai mult o dorinta de intrecere intre oameni.
Foto homepage: Shutterstock.com; om, om modern, societate
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară