Cel de-al doilea eveniment Round Table București din acest sezon va avea loc sâmbătă, 2 februarie, de la ora 19:00, și îi va avea în prim plan pe compozitorul Horia Moculescu și omul de știință și diplomatul Radu Homescu, două personalități care au marcat cu adevărat evoluția domeniului lor de activitate în România. Primul invitat a fost martor implicat al evoluției muzicii ușoare românești încă din anii ’50, în timp ce al doilea protagonist este autorul primului brevet de invenție din informatică din România și pasionat cercetător în varii domenii, atât științifice, cât și culturale.
Evenimentul se va desfășura, conform tradiției, în Studioul de Operă și Multimedia al Universității Naționale de Muzică din București (Strada Știrbei Vodă nr. 33) și face parte din proiectul „100 de ani în 100 de concerte” dedicat Centenarului, proiect cultural organizat de UCIMR și finanțat de Primăria Sectorului 1 București prin Centrul Cultural Sector 1.
Intrarea va fi liberă, prin rezervare la adresa [email protected]
Evenimentul va fi transmis în direct pe Facebook, pe pagina televiziunii culturale EnjoyTV România și pe Round Table România.
Radu Homescu este unul dintre puținii intelectuali români a cărui activitate este definită de spiritul reascentist al „omului universal”, având importante contribuții aduse atât în domeniul științei cât și al culturii. Cu o carieră impresionantă întinsă pe o perioadă de pese 50 de ani, Radu Homescu și-a desfășurat o mare parte din activitate în București, dar și, în calitate de ambasador al României, în statele Israel și Filipine.
Specializările sale sunt în informatică, fizică și biofizică. Radu Homescu este Doctor în fizică cu importante rezultate de cercetare în optică, spectroscopie, laseri, fiind autorul unui număr impresionant de lucrări științifice precum și autor, în colaborare, al primului brevet de invenție în informatică din România. A publicat, de asemenea, numeroase studii culturale precum cercetarea primei editări a Luceafărului, studii de antropologie culturală privind regiunile sale natale din județul Arad, dar și lucrări monografice devenite bibliografii fundamentale despre Moise Nicoară, Traian Vuia, Henri Coandă, Aurel Vlaicu, Ciprian Porumbescu, Iuliu Traian Mera, Nicolae Ștefu.
Domeniul educației este o altă arie semnificativă a acivității sale, contribuind semnificativ la fondarea Universității „Aurel Vlaicu” din Arac, fiind primul rector ales al acesteia, îndeplinind un vis vechi al arădenilor, acela de a avea o instituție de învățământ superior de stat. În domeniul diplomației, Radu Homescu s-a implicat în mod deosebit în negoierile raporturilor și semnarea Acordurilor și Programelor culturale și științifice între România și Statul Israel, precum și cu British Council.
Horia Moculescu este unul dintre compozitorii emblematici ai muzicii ușoare românești, fiind martor implicat al evoluției muzicii românești încă din anii ’50. Și-a manifestat talentul pentru muzică de la vârste fragede, invățând autodidact să cânte la acordeon de la vârsta de 6 ani.
A urmat studiile liceale la Turda, la Liceul de Băieți (astăzi, Colegiul Național Mihai Viteazul din Turda), timp în care s-a remarcat prin virtuozitatea cu care interpreta la pian și acordeon. Din cauza așa-zisei „origini sociale nesănătoase” din timpul regimului comunist (tatăl său fiind ofițer în Armata Română interbelică), nu a fost admis la Conservatorul din București. Se înscrie la Facultatea de Mine din Petroșani unde își pune în evidență talentul de interpret în cadrul orchestrei facultății.
În continuare, se dedică exclusiv muzicii, activând ca pianist în localuri de bun renume din București și de pe litoralul Mării Negre. În această perioadă începe să compună melodii de muzică ușoară. Lucrarea lui de debut a fost De-ai fi tu salcie la mal, piesă care s-a bucurat de un succes covârșitor în interpretarea Mihaelei Mihai. Piesa a fost înscrisă la secțiunea „Creație” la Festivalul de la Mamaia în anul 1973, însă a fost respinsă pentru motivul că „este o creație foarte bună, însă este cântată prea sus”.
În pofida opiniei juriului, piesa a ajuns încă de la lansare unul dintre cele mai mari hituri din istoria muzicii ușoare românești. Activitatea prodigioasă susținută de Horia Moculescu însumează cca. 500 de melodii compuse, obținând de-a lungul carierei peste 200 de premii. În calitate de solist vocal și compozitor a înregistrat doar două discuri pe vinil și un singur LP. A fost, printre altele, realizatorul emisiunii TV „Atenție, se cântă!” (TVR2, 2009 – 2013). Totodată, Horia Moculescu a compus coloana sonoră a numeroase filme românești devenite clasice. A publicat volumul memorialistic „Doar atât mi-am amintit” (2011, Editura Kullusys).
**Seria spectacolelor – coferință Round Table București a luat naștere la inițiativa UCIMR în toamna anului 2015 și a ajuns în prezent la Sezonul VII. Începând cu anul 2017, sub titlul de „Round Table România”, au fost organizate ediții în Sibiu, Târgu-Mureș, Brașov. Întreaga arhivă a celor peste 30 de evenimente, dedicate unui număr și mai mare de personalități valoroase ale României, este disponibilă integral pe canalul de YouTube al EnjoyTV România. Au fost invitate personalități precum Maia Morgenstern, Dumitru Prunariu, Ofelia Popii, Ioana Pârvulescu, Ada Solomon, Tiberiu Soare, Adrian Titieni, Horia Mihail, Gabriel Croitoru, Luiza Zan, Gabriel Bebeșelea, Vava Ștefănescu, Șerban Surdza ș.a. cu toții oglindind o parte esențială din viața culturală actuală.
„Programul evenimentului urmărește și de această dată promovarea artiștilor români ce s-au făcut remarcați în domeniul lor de activitate, printr-un efort de redobândire a unei mentalități frumoase: aceea de a ne revalorifica elitele actuale românești.” - Valentina Sandu - Dediu
***Următorul eveniment, și ultimul din acest sezon, îi va avea invitați pe soprana Felicia Filip alături de Cristian Mihăilescu, regizor al spectacolelor de operă, și va avea loc sâmbătă, 23 februarie 2019, de la ora 19:00, în același Studio de Operă și Multimedia al Universității Naționale de Muzică.
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri