Adriana Bogatu: “Cititorii români sunt foarte inteligenți, inițiați, adevărați”

Care este profilul dumneavoastră ca om de cultură și aș mai dori să știu dacă vă considerați un om de succes prin tot ceea ce ați realizat până în acest moment.

M-am născut și am crescut într-o familie în care se citea mult. Prima mea amintire este biblioteca din sufragerie, care acoperea un perete întreg. Copil fiind, când rămâneam singură acasă și se întrerupea lumina, îmi spuneam cu voce tare multe dintre poveștile pe care mi le citiseră ai mei. Îmi adunaseră toate volumele din colecția ”Povești nemuritoare” și cea mai mare bucurie a mea a fost să învăț să citesc. Am absolvit Facultatea de Filologie a Universității ”Al. I. Cuza” din Iași. Am debutat în anul al II-lea de facultate, în revista ”Dialog” a Universității ieșene, cu cronică de teatru. Teatrul a fost și a rămas pasiunea mea. Sunt profesor de Limba și literatura română la Colegiul Național ”Nicolae Bălcescu” din Brăila, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și scriitor. Dacă mă consider un om de succes? Depinde de sensul pe care îl dăm, fiecare dintre noi, conceptului de succes. O familie frumoasă? Da! Doi copii de care orice părinte ar fi mândru? Da! Ca profesor? Da! Atâta timp cât foști elevi care au absolvit cu ani de zile în urmă vin încă să mă vadă, îmi scriu, își amintesc de discuțiile noastre sau îmi spun că am contat în drumul lor uman și profesional, da, probabil că am reușit. Ca scriitor? O pot spune doar cititorii. Ei și timpul sunt instanța supremă.

E clar că ne minunăm tot timpul în fața scriitorilor de la noi, ne place să îi descoperim, să nutrim față de vocația de scriitor acel respect cuvenit, să ne bucurăm de cărțile pe care vrem să le citim cu entuziasm. Doresc să știu când ați început să scrieți și care sunt cărțile cu semnătura dvs., pe care ar trebui să le citim și noi. Despre ce scrieți și de ce ar trebui să ne intereseze ceea ce scrieți?

Scriu din copilărie. Prima care m-a îndemnat să scriu a fost diriginta mea din gimnaziu, doamna profesor Ioana Nichita, un model de femeie și de profesor, un om pe care n-aș fi îndurat să-l dezamăgesc vreodată. Prin clasa a cincea, mi-a apărut o povestioară în revista ”Luminița” și doamna dirigintă a citit-o în clasă, deși aveam ora de biologie. Nu trăisem până atunci o bucurie mai mare! Prima mea carte avea să apară însă abia în 2007, sub pseudonim, probabil pentru că mă temeam ca scriitorul să nu-i greșească profesorului cu ceva ce n-aș mai fi putut repara. Scriu despre viață, despre iubire, despre fricile cotidiene ale omului contemporan, despre timpul care trece de-a dreptul prin noi, ca o linie de cale ferată prin munte. Despre tot ce simt, ce văd, ce trăiesc. ”Confesiuni ipotecate sau roman pentru un singur cititor” a fost prima mea carte, urmată de ”Clepsidre fără nisip” și ”Portretul tău cu ochii mei” (editura Aldo Press). A urmat o trilogie scrisă în coautorat cu A.V. Vank, alcătuită din ”Dresorul de cactuși”, …” Și duminică e tot sâmbătă”, ”Futilități electorale și alte povești de adormit oamenii mari” (editura Creator, a grupului editorial Libris). Ultima apariție este într-un volum colectiv, coordonat de Alice Năstase Buciuta, ”Cele mai frumoase miracole” (la editura Cărțile Tango), în 2021.

Care este cartea dumneavoastră de suflet ( mă refer aici la ceea ce ați scris dvs.). Ce are această carte special?

Toate sunt cărțile mele de suflet, ar fi nedrept să fie altfel. ”Clepsidre fără nisip” este însă o carte la care mă întorc din când în când, pentru că mi-e dor de personajele mele care și-au plimbat prin lume o iubire veche și nouă, deopotrivă, într-o încercare disperată de a o (se) salva de moarte.

Care este ultima carte pe care ați scris-o?

Cea pe care am terminat-o zilele trecute. Un roman nou, care sper să-și găsească repede drumul către cititorii mei. E ca un copil nenăscut, căruia îi desenezi zilnic chipul în minte așteptând să-l ții prima dată în brațe.

Care este ultimul târg de carte la care ați participat?

Ultimul târg a fost Libfest, desfășurat în luna august, la Brașov, după doi ani de pandemie. Cea mai mare bucurie a fost întâlnirea cu cititorii, cu ceilalți autori invitați, cu o echipă de profesioniști autentici, așa cum sunt cei de la Editura Creator a Grupului Editorial Libris. Să stai de vorbă cu oameni care ți-au citit cărțile, care-ți pun întrebări, care mărturisesc că s-au regăsit într-o carte sau alta, într-o pagină sau chiar într-un capitol, da, aceasta e marea bucurie pe care mie mi-a adus-o Libfest și pentru care le mulțumesc organizatorilor.

Cum vă adaptați ca profesor de limba și literatura română la colegiul la care lucrați? De ce iubiți această meserie? Cum vă împlinește?

Cred că mi-am dorit să fiu profesor de când mă țin minte. Primul meu elev a fost fratele meu mai mic, pe care-l ”ascultam” la ”lecțiile de vacanță”, așa cum le spuneam noi pe atunci și care nu s-a plans niciodată de metodele mele didactice. Colegiul Național ”Nicolae Bălcescu”, din Brăila, este o școală cu tradiție, un reper în istoria învățământului brăilean, începând din 1863. Să fii profesor în 2022 este o provocare continuă, pentru că profilul elevilor diferă uneori de la an la an, pentru că trăim fast forward într-o lume care nu te așteaptă să o ajungi din urmă și căreia trebuie să i te adaptezi nu zilnic, ci, adesea, de la o oră la alta, dar tocmai asta ne menține în joc, ne obligă să fim atenți la muzica timpului, la ritmul și la pașii lui.

Mircea Cărtărescu spune, la un moment dat, într-un interviu, că "A iubi un autor înseamnă a-l înțelege". Aș dori să știu ce așteptări aveți de la cititorii dumneavoastră? Care este legătura cu cititorii sau cum o simțiți dvs? Cum sunt cititorii din România?

Eu nu am dreptul să am așteptări de la cititorii mei. Ei au dreptul să aibă așteptări de la mine. Mă străduiesc, atât cât pot, să nu-i dezamăgesc. Sunt prietenii mei cei mai buni pentru că spun deschis ce gândesc despre textele mele, comentează, interpretează, iar faptul că își exprimă public părerile contează, pentru că te responsabilizează o dată în plus. Responsabilitatea în fața cuvântului scris. De la Miron Costin citire…Pentru scriitorul de azi, cred că este important și dialogul pe care îl poate purta cu cititorii săi pe rețelele de socializare. Astfel, scriitorul e ”viu”, nu e doar ”un nume adunat pe-o carte”… Cititorii români sunt foarte inteligenți, inițiați, adevărați, cum zic elevii mei!

Care este locul dvs. în Literatura Română?

Nu eu pot spune asta. Dacă un singur rând din ceea ce scriu a pus pe cineva pe gânduri, bucuria mea de scriitor nu cunoaște margini!

O carte și un scriitor care v-au marcat...

Augustin Buzura, ”Refugii”. Știu pagini întregi pe de rost.

Ce pregătiți în perioada următoare? Un alt roman?

Da, v-am spus deja. Un alt roman e gata de drum. Dar lucrez și la un volum de eseuri pe care îl începusem înainte de pandemie și pe care vreau să-l termin până în primăvara viitoare.

Care este modul în care se auto-perfecționează un scriitor ca dumneavoastră?

Trăind. Citind. Ascultând poveștile oamenilor. Încercând să le înțeleagă rostul de viață pe care îl adună în ele. Oamenii sunt, de fapt, cele mai frumoase povești întâmplate vreodată. E un exercițiu dur de supraviețuire să-i înțelegi. Din ce în ce mai dur.

De când faceți parte din Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România și ce înseamnă acest lucru pentru Adriana Bogatu?

Din 2020. Este onorant să faci parte din Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România. Să fii acceptat ca membru. Înseamnă că tot ceea ce ai scris de-a lungul timpului a reprezentat ceva , că ai fost citit/ ascultat. Că poate ai reușit să pui altfel lumina asupra realității prin ceea ce le-ai transmis oamenilor.

Ce le transmiteți cititorilor din România?

Să nu renunțe niciodată la carte. Și să creadă în scriitorul român.

Mergeți la teatru? Dacă da, de ce vă place teatrul? Ce mai iubiți în viață?

Teatrul este pasiunea mea de-o viață. E o lume în care nu există jumătăți de măsură. Nimeni nu pleacă din sala de spectacol așa cum a intrat. Îmi place starea de neliniște de după căderea cortinei. Întrebările. Căutarea răspunsurilor. Mă simt responsabilă pentru ce se întâmplă cu personajele din piesă. Teatrul nu e doar o convenție, e o formă de intimitate cu sufletele personajelor care se deschid în fața ta ca o colivie pe care tu, spectator, trebuie să decizi repede, repede de tot, dacă o lași deschisă sau dacă o închizi la loc.De mine, ca spectator, depinde viața sau moartea unui personaj. De mine și de actorul care îl interpretează și care-mi devine astfel, complice pentru totdeauna. Fiindcă el mi-a dat chipul, vocea, pasul, privirea lui ca să-l scot în lumea reală. Pentru mine, Hamlet va avea întotdeauna chipul lui Adrian Pintea, iar Salieri pe acela al lui Radu Beligan…

ADRIANA BOGATU- Lucrează la Colegiul Naţional Nicolae Bălcescu, Adriana Bogatu şi CNNBHS

A studiat la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași

Lucrează la Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România.

Garbo

Ultima actualizare: 17 Octombrie 2022 @ 10:10

• 
• 

Mai multe despre Garbo