Tata
Tată, eu nu ştiu de ce
Nu te-au pus în cântece
Ca pe măiculiţa mea
Care viaţa datu-mi-a.
Tu ca dânsa ne iubeşti
Şi ca ea îmbătrâneşti,
Tată.
Rele-n viaţă sunt de-ajuns,
Dacă plângi, tu plângi pe-ascuns.
Mai iei câte-un păhăruţ,
Dar nu uiţi să ne săruţi,
Tată.
La necaz şi bucurii
Tu ai, tată, mulţi copii,
Ca şi mama-i pruncul tău,
O fereşti de tot ce-i rău.
Asta-i bogăţia ta
Şi nu-ţi trebuie alta,
Tată.
Nu ne spui vorbe de dor,
Dar ades în locul lor
Mâna tu pe cap ne-o pui
Şi mai dragă vorbă nu-i.
Mai mult taci decât vorbeşti,
Dar noi ştim că ne iubeşti,
Tata.
Foto: Allies Interactive /Shutterstock
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri