Amita Bhose, indianca indragostita de Eminescu

Cu o deosebita putere de analiza, de munca, Amita Bhose traducea, tinea cursuri si conferinte, elabora manuale si dictionare, scria articole si studii comparatiste. Era un spirit viu si ardea ca un foc. Corecta, exigenta, cu un umor fin si ironica. Foarte calda, totodata. Cu impostorii insa era de neclintit. Fiind singura care le putea dovedi impostura profesionala, demontandu-le asa-zisele traduceri din sanscrita sau cursuri absolvite prin strainatate, pe hartie, nu-i de mirare ca acestia au incercat sa o determine sa plece din tara. Voalat, i-au oferit valuta, ei, celei pe care banii o interesau cel mai putin pe lumea aceasta. Nu stiau ca in India renuntase la cateva proprietati.

Dupa 1989, au gasit momentul odata cu instaurarea autonomiei universitare. Desi multe universitati din lume ar fi fost onorate sa o aiba in randul profesorilor, Universitatea Bucuresti nu a stiut cum sa-i desfiinteze mai repede postul. Traducatoarea lui Eminescu, a lui Rabindranath Tagore, autoarea unui Dictionar bengali-roman, a unui Curs de limba bengali si-a vazut postul scos la concurs, la un concurs unde nu numai ca nu avea cine sa se inscrie dar nici nu avea cine sa-l conduca, profesional.

Dupa doi ani de umilinte, timp in care s-a transferat la Institutul de etnografie si folclor, dupa zeci de memorii fara raspuns, de asteptari la usile Ministerului Educatiei, impreuna cu sanscritisti renumiti din India, veniti in mod special sa o sustina pentru a infiinta un Centru de studii indiene, trupul a cedat. Nestiuta aproape, insingurata, a murit intr-un spital romanesc, pe 24 octombrie 1992, in urma unei operatii nereusite.

Ca o implinire fireasca, desi prematura, a destinului celei care, timp de 30 de ani a slujit cu devotament cultura romana, urna cu cenusa a Amitei Bhose a ramas in Romania, la dorinta fratelui sau din Anglia, regizor si actor. Era sigur ca aceasta ar fi fost si dorinta lui Didi. Cei care i-au adus un ultim omagiu au fost numerosi, fostii sai studenti veniti din toate colturile tarii luandu-si ramas bun si recitindu-i “Ce te legeni...”, poezia care i-a schimbat viata. Cand ultimul vers s-a incheiat, deja lor le era dor de Didi. Didi care a stiut atat de bine sa traduca dorul eminescian in bengali, traind intr-o tara pe care, asa cum scria Zoe Dumitrescu Busulenga, „a iubit-o poate mai mult decat multi romani si a slujit-o cu inteligenta si condeiul ei.”

Acest text despre Amitha Bohse il regasiti in prefata cartii „Dialoguri cu Amita Bhose: Eminescu este magnetul care ma atrage spre Romania” si a fost scris de catre Carmen Musat-Coman.

Garbo

Ultima actualizare: 9 Septembrie 2020 @ 03:09

• 
• 

Mai multe despre Garbo