Regina Maria: Poveste de Craciun

Dar ce-o mai fi si asta? Plange si altcineva? Nu se afla numai el in acea singuratate? Mai era si alt deznadajduit acolo? Se insela? I se parea ca aude glasul unui copil care plange, plange mereu.
Petre se ridica. Nu-i mai era frica. Cum sa se teama de un biet copil care plange in intuneric?!
Din nou se auzira ciocanituri. Poc, poc… Oh!… Afurisitul de put!… Picioarele i se muiara si totusi trebui sa se uite peste colac. O putere mai tare ca vointa lui il impingea la aceasta.

Lui Petre ii fusese intotdeauna urat sa se uite in put, chiar ziua-n amiaza mare, cand maica-sa il tinea de mana. Caci dupa aceea, nopti in sir nu se putea odihni, inchipuindu-si ca aluneca in groaznica si intunecoasa tainita. Acum era cu desavarsire singur. Se-nnoptase de-a binelea. Cine putea fi acolo jos? Ce taina se ascundea in necunoscuta adancime? Nu-si mai dadea seama. Inima lui batea astfel ori era un zgomot ce venea din put?

Deodata, un glas ascutit de copil striga:
— Oh, lasa-ma sa ies! Ajuta-mi! Arunca-mi lumanarea ta. Sunt singur aici in intuneric si mi-e atat de frig!…
— Lumanarica mea! suspina Petre, uitand spaima, mirarea si orice alta simtire, afara de dorinta de a-si pastra nepretuita lumanare. Nu pot sa ti-o arunc! Nu pot! Nu pot!
— Dar mi-e frig aici, striga din put glasul, mi-e frig!… Mi-e frica!… Si azi e Craciunul!… Si eu sunt singur in intuneric!…

— Ei bine, dar mama mea e bolnava pe moarte! raspunse Petre fara teama, rezemat de colacul putului. Nu se mai gandea deloc la lucrul nemaipomenit ce i se intampla. Toata fiinta lui era stapanita de dorinta sa-si pastreze scumpa lumanarica, menita sa rascumpere sanatatea mamei lui!… Nu pot sa-ti dau lumanarea! — zise el mahnit. Trebuie sa ma duc la Bostea, s-o aprind dinaintea Maicii Domnului, sa se insanatoseze mama!…

— Destule lumanari ard dinaintea icoanelor in ajunul Craciunului! raspunse glasul. Fecioara Maria n-o sa simta lipsa flacarii tale, pe cand eu aci sunt parasit si mi-e frig!… Da-mi! Da-mi lumanarica ta!…
— Dar toate lumanarile aprinse dinaintea Maicii Prea Curate nu o pot inlocui pe a mea — se jeli Petre cu totul coplesit de mila si durere. Nu voi mai putea capata niciodata alta lumanare. Sunt un biet baiat sarac; daca moare mama raman singur pe lume!… Si-s prea mic ca sa pot trai fara sprijin!… Si saracutul cazu in genunchi, rezemandu-si din nou capul de marginea putului.

Garbo

Ultima actualizare: 30 Noiembrie -0001 @ 12:11

• 
• 

Mai multe despre Garbo