Multi oameni aflati pe 23 mai la cumparaturi, au avut surpriza de a li se oferi ‘orez gratis’. Proiectul de art performing este semnat de catre artistul Kristofer Ardenia, filipinez, locuitor al Madridului, care a regandit harta lumii, prin intermediul unui produs specific tarii sale natale, ‘orezul’. “Arta este ceva la care participi fara sa stii. Oamenii nu mai au timp sa vada si sa inteleaga tot ce se intampla in jurul lor. Orezul este simbolul Filipinelor, dar si a intregii Asii. Eu am dus acest simbol in Spania si acum la Bucuresti, in acest spatiu al supermarketului, pe care il consider cel mai potrivit. Astfel, aceasta harta imaginara se disipa…”, isi explica Kristofer Ardenia, conceptul.
Bucurestenii sunt invitati astfel sa ia parte la eveniment atat ca spectatori, dar si ca performeri ai artei. Pentru artistii romani si straini, pentru invitati si presa, organizatorii au initiat ieri seara, un tur al galeriilor care gazduiesc arta contemporana de la Bucharest Biennale, un festival tanar, aflat la editia a 3-a.
Grupul vesel si colorat al celor prezenti la deschiderea Festivalului a avut placerea de a fi ghidat in turul galeriilor bucurestene, de catre curatorii Jan-Erik Lundström si Johan Sjöström. Au refacut astfel , harta locatiilor Bienalei.
Mapping the Contemporary la Galeria Simeza
Vizitatorii vor descoperi aici o arta a cartografiei. Harta este si ea, o expresie artistica. Unul dintre cele mai interesante proiecte prezentate aici, apartine artistului Lukas Einsele , “One Step Beyond”, o compozitie complexa care reface o harta a minelor antipersonal din Angola si Afganistan. Harta lui Einsele are valoare de documentar, compozitia imaginii hartii fiind imbogatita de marturii filmate, ale unor persoane ranite de minele antipersonal, dar si de fotografii ale zonelor periculoase.
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară