IN ACEST ARTICOL:
Incepeti anul 2015 armonios, invaluiti in acordurile luminoase din “Anotimpurile” de Vivaldi si mangaiati de ritmurile pasionale semnate de Astor Piazzolla. Violonistul Alexandru Tomescu si dirijorul Tiberiu Soare, impreuna cu Symphactory Orchestra, va propun un concert intens, care imbina doua stiluri muzicale diferite – Baroc si Tango.

Comunicat de presa

Fundatia Calea Victoriei va invita in seara zilei de 8 ianuarie, la Teatrul Odeon, sa incepeti anul 2015 armonios, invaluiti in acordurile luminoase din “Anotimpurile” de Vivaldi si mangaiati de ritmurile pasionale semnate de Astor Piazzolla.

Doi dintre cei mai iubiti si talentati muzicieni din tanara generatie, violonistul Alexandru Tomescu si dirijorul Tiberiu Soare, impreuna cu Symphactory Orchestra, va propun un concert intens, care imbina doua stiluri muzicale diferite – Baroc si Tango - in ambianta elegantei Sali Majestic a Teatrului Odeon.

In pauza dintre prima parte a concertului din 8 ianuarie - „Anotimpurile”, de Antonio Vivaldi - si partea a doua - „Anotimpurile de la Buenos Aires”, de Astor Piazzolla - participantii vor putea ciocni un pahar de vin oferit de Valvis Holding, in foaierul teatrului.

Publicul este invitat sa poarte tinuta de gala, pentru a se bucura de aceasta seara muzicala speciala in eleganta sala de spectacol, conceputa in stil francez eclectic de marele arhitect Gr. P. Cerchez.

Tiberiu Soare este unul dintre cei mai apreciati muzicieni romani, atat in tara cat si in strainatate, dirijor principal al Orchestrelor si Corurilor Radio, invitat sa dirijeze orchestre celebre din Anglia, Franta, Germania, Austria, Cehia, Rusia etc.

Alexandru Tomescu fascineaza publicul cu vioara sa Stradivarius, in recitaluri si concerte. A fost aplaudat cu entuziasm la Théatre des Champs Elysées - Paris, Carnegie Hall - New York sau Metropolitan Arts Centre – Tokio.

Symphactory Orchestra, un ansamblu de tineri muzicieni, sub atenta formare muzicala a maestrilor Tiberiu Soare si Gabriel Bebeselea, a fost invitata sa sustina concerte in cadrul Festivalului George Enescu, Bucharest Music Film Festival, B-Fit in the Street. Symphactory Orchestra a sprijinit aparitia cartii “Pentru ce mergem la Opera?”, semnata de Tiberiu Soare

Acest eveniment de exceptie in peisajul cultural bucurestean, intrat in traditia orasului, este posibil datorita partenerilor nostri: BONDOC & ASOCIATII, ARVAL Romania BNP PARIBAS GROUP, Atelierele Antim si Benefit Seven.

Biletele se pot achizitiona numai de la Teatrul Odeon.

Costul biletelor este:
- PLATINUM - 159 lei (cat. I – loje centrale si rind 1 & 2);
- GOLD - 106 lei (cat. II – sala si loje laterale);
- SILVER - 74,2 (cat. III).

Mai multe detalii pe pagina oficiala a evenimentului.
Data: 8 ianuarie 2015
Ora: 19:00
Loc Desfasurare: Teatrul Odeon – Sala Majestic


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri