Comunicat de presa
Mult-asteptatul blockbuster “Spider-Man Homecoming” / “Omul - Paianjen: intoarcerea acasa” se lanseaza pe marile ecrane din Romania vineri, 7 iulie 2017. Productia Marvel Studios realizata de Columbia Pictures ii are drept protagonisti pe Tom Holland, Michael Keaton si Robert Downey Jr., in regia lui Jon Watts.
Un pusti de 15 ani... super-erou?! Oare cum era Spider-Man in adolescenta? Cand a inceput sa se legene pe panze de paianjen in incercarea de a salva lumea? Iata cateva intrebari la care ne ofera raspuns noul film “Spider-Man Homecoming” / “Omul - Paianjen: intoarcerea acasa”. La varsta la care orice tanar se afla in cautarea propriei personalitati, Peter Parker (interpretat de britanicul Tom Holland, de 21 de ani) revine acasa dupa ce si-a facut debutul, alaturi de Avengers / Razbunatori, in Captain America: Civil War. Dar, de la “stagiatura” sa la Stark Industries pana la rolul de membru deplin in grupul Razbunatorilor este cale lunga, iar Peter are de trecut multe incercari pentru a se dovedi vrednic de compania super-eroilor sai preferati.
Sustinut de matusa sa, May (Marisa Tomei), si de mentorul Tony Stark (Robert Downey Jr.), Peter isi descopera puterile speciale si invata sa le foloseasca. Lupta dintre cele doua roluri ale personalitatii sale, liceanul Peter Parker vs. Omul Paianjen, incepe insa cu adevarat abia cand intra in scena Vulturul (interpretat de Michael Keaton) - un nou personaj malefic, care ameninta toate lucrurile importante din viata pustiului. Va reusi oare acesta sa-si invinga temerile si sa arate cine este si ce poate? Acum e acum! Timid, neindemanatic, uneori caraghios, dar cu atat mai carismatic, autentic si fermecator in inocenta sa, Peter Parker - adolescentul ne ofera o noua versiune, proaspata si hazlie, a povestii care a cucerit lumea intreaga. A venit vremea sa-l (re)descoperim in Spider-Man Homecoming / “Omul - Paianjen: intoarcerea acasa” - 133 minute de actiune si aventura SF, de vineri, 7 iulie a.c., la cinema.
Filmarile - realizate nu doar in studiouri, ci si in cladiri reale - confera veridicitate chiar si scenelor cu efecte speciale. Productia rezerva publicului o explozie de cascadorii, multe realizate chiar de protagonistul Tom Holland, care isi demonstreaza din plin abilitatile atletice prin miscari de gimnastica si parkour, acestea fiind, de altfel, chiar atuurile care i-au adus acest rol.
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri