Bucurestiul in 22 de povesti

Nu demult, sub tutela Apa Novei, in lumea nu atat de indepartata a online-ului lua nastere o campanie: „De ce iubim Bucurestiul?”. Concursul desfasurat in 2007 pe site-ul dedicat acesteia si-a propus sa stranga cele mai frumoase 22 de povesti pentru a le reuni intr-un volum. Si iata ca cei 6 din juriu (Ioan T. Morar, Alexandru Balasescu, Andi Moisesecu, Ema Stere, Adrian Majuru si Silviu Man) au citit si au deliberat, astfel incat in anul acesta volumul a aparut. Ce nu corespunde planului initial este doar faptul ca textele nu sunt 22, ci 25 deoarece au mai fost acordate cateva premii speciale.

Daca ar trebui sa-l descriu intr-o singura propozitie, as spune ca este o carte despre oameni si imagini.

Initial, voiam sa incep spunand ca a trecut multa vreme de cand nu am mai citit o carte cu poze. Aici, o parte din farmec au detinut-o tocmai acestea. Mai intai, aproape inaintea fiecarei povesti se gaseste o pagina din coltul careia autorul iti zambeste. Poza respectiva e urmata de un text scurt prin care persoana care mai devreme iti zambea face cunostinta cu tine, cititorul, folosind orasul drept punct de reper al vietii sale. Apoi, povestile in sine sunt insotite de imagini infatisand o parte din locurile din Bucuresti descrise, fiind usor de recunoscut pentru cineva care locuieste aici, si nu numai.

Restul imaginilor se privesc cu ochii mintii. Povestile sunt scurte, dar pline de emotie. Ai impresia ca savarsesti un act de indiscretie citind o scrisoare adresata cuiva drag, pe care nu ar fi trebuit sa o gasesti. Fiecare cuvant devine un fragment de viata, te simti transportat in timp si spatiu. Pe rand, te afli in scara blocului, te plimbi cu tramvaiul, stai pe bancile din Cismigiu ori Herastrau sau faci pozne in parc. Pe scurt, iti insusesti amintiri pe care, desi nu le-ai trait, le simti in parte vibrand in tine.

Bucurestiul din aceste pagini e departe de a fi idealizat, dar nu este mai putin iubit din aceasta cauza. Nici unul din autori nu neaga aspectele neplacute pe care le poate avea viata in Bucuresti insa ceea ce face diferenta este modul in care aceste aspecte sunt privite. Gropile din asfalt, ignoranta, boala sau mizeria sunt de fapt evocari nostalgice care sunt menite sa ascunda afectiunea locuitorilor si speranta unui „mai bine” izvorat din grija lor. Sau, cum spunea una din povestitoare: „Da, mi-e drag si nu cred ca pot sa ma despart de el, dar trebuie sa-l vindecam de boli si sa-l ajutam sa-si revina din lunga convalescenta.”

Garbo

Ultima actualizare: 9 Septembrie 2020 @ 03:09

• 
• 

Mai multe despre Garbo