Comunicat de presă
Cea mai nouă animație realizată de Disney Pixar, “Onward / Tot înainte” redă povestea a doi frați elfi adolescenți care pornesc într-o călătorie neobișnuită pentru a descoperi dacă mai există magie în lume, aventura aceasta fiind doar un pretext minunat pentru maturizare și întărirea legăturii dintre ei.
“Povestea este inspirată din relația mea cu fratele meu și din legătura profundă pe care o simt în ceea ce îl privește pe tata, care a murit când aveam un an. Pentru noi, tata a rămas un mister. Un membru al familiei ne-a trimis o înregistrare cu el zicând doar două cuvinte: salut și pa. Doar două cuvinte adresate mie și fratelui meu, o experiență cu totul magică”, explică regizorul Dan Scanlon.
“Acesta a fost punctul de plecare. Fiecare a pierdut oameni dragi și ne gândim cum ar fi fost dacă am mai fi putut petrece încă o zi cu ei, ce ocazie încântătoare ar fi fost. Am știut de la bun început că dacă vrem o poveste despre această ocazie va trebui să plasăm filmul într-o lume care ar oferi astfel de oportunități incredibile”, adaugă Scanlon.
Așadar, producătorii au decis că lumea filmului are nevoie de multă magie. “E un film despre o fantezie modernă suburbană, un gen nou pentru Pixar”, glumește producătorul Kori Rae. Lumea aceasta e populată cu elfi, satiri, ciclopi, centauri, gnomi, troli și alte multe creaturi din mitologie, folclor, fabule și literatură fantastică. Uimitor, magia a dispărut din lume în ultimii ani, e aproape uitată.
“Sunt doar câțiva oameni care pot face magie. A devenit greu de făcut și presupune multă practică, iar pe măsură ce tehnologia a fost introdusă, fiecare a găsit lucruri mai ușoare de făcut. Magia e posibilă, doar că nimeni nu prea o mai practică”, spune Rae.
O premisă fantastică
Povestea îl are în prim-plan pe Ian, un elf al cărui tată a murit înainte ca el să se nască. Nesigur pe el și introvertit, Ian tânjește să fie încrezător și puternic și trăiește cu impresia că ar fi avut ambele calități dacă ar fi crescut alături de tatăl său.
“E cam timid și un pic ciudățel. Și l-am pus să facă echipă cu un frate mai mare sălbatic și cam haotic, Barley, care e o sursă constantă de probleme pentru Ian. Barley vrea să îl învețe pe fratele său mai mic câte ceva despre viață, dar Ian nu e sigur că el chiar știe despre ce vorbește”, spune Scanlon.
Ian se trezește, la împlinirea vârstei de 16 ani, că vrea, mai mult ca oricând, sa fie mai bun și mai îndrăzneț, așa cum își imagina că a fost tatăl lui. Și atunci când mama le oferă băieților un dar lăsat moștenire de tatăl defunct Ian consideră că e momentul oportun să facă ceea ce și-a dorit de mult timp: să obțină îndrumarea tatălui său.
“Tata a lăsat o scrisoare pentru băieți și o vrajă misterioasă, alături de o piatră specială care îi vor oferi o zi cu el. Când tata s-a îmbolnăvit a vrut să găsească o metodă neobișnuită să își poată vedea fiii crescând”, spune Scanlon.
Barley intră imediat în joc, mai ales că este un mare fan al istoriei lumii lor și al ideii de magie. Însă vraja nu merge așa cum ar fi trebuit și băieții distrug piatra până să fie încheiat procesul.
“Nu reușesc să recheme decât picioarele tatălui lor, care sunt foarte vii și mișcătoare. Și mai au doar 24 de ore să găsească o altă piatră prețioasă și să îl readucă cu totul la viață, altfel pierd unica șansă de a-l cunoaște”, adaugă Scanlon.
Cu ajutorul multiubitei furgonete a lui Barley, numită Guinevere, frații pornesc într-o aventură memorabilă care este și un test al legăturii dintre ei.
“Onward / Tot înainte” se bucură prezența talentaților Tom Holland, care îi dă viață lui Ian Lightfoot, și Chris Pratt, care îi împrumută vocea lui Barley Lightfoot. Julia Louis-Dreyfus îi dă voce mamei celor doi, Laurel Lightfoot, iar Octavia Spencer lui Manticore, o fostă luptătoare care și-a pierdut spiritul combativ. Alte voci celebre din distribuție îi includ pe Mel Rodriguez, Lena Waithe, Ali Wong, Grey Griffin, Tracey Ullman și Wilmer Valderrama.
Un erou simpatic
Povestea se dezvăluie în jurul lui Ian Lightfoot, un elf simpatic de 16 ani, care tânjește după prezența tatălui pe care nu a avut ocazia să îl cunoască. Ian încearcă să își rezolve problemele legate de stima de sine și să își pună ordine în viață și trăiește cu credința că, dacă tatăl lui ar fi prin preajmă, lucrurile astea ar fi mult mai simple.
“Ian e universal. E un pic introvertit, exact cum sunt și eu. Are logică bună, e foarte pragmatic, înțelege lumea în care trăim și nu vrea decât să își găsească locul în ea, mai ales că are 16 ani. Nu vrea să schimbe lumea ci, mai degrabă, să treacă neobservat”, spune Dan Scanlon.
Filmul este regizat de Dan Scanlon și produs de Kori Rae, iar Pete Docter este producător executiv. Scenariul este semnat de Scanlon, Jason Headley și Keith Bunin. Coloana sonoră poartă semnătura mult premiaților compozitori Mychael Danna (deținător al Oscarului pentru muzica din “Viața lui Pi”) și Jeff Danna. Artista Brandi Carlile, deținătoare a cinci premii Grammy, interpretează melodia originală “Carried Me With You”.
“Onward / Tot înainte” este distribuit în România de Forum Film și va avea premiera pe 6 martie 2020, filmul fiind în format 3D, subtitrat și dublat.
SINOPSIS:
Plasat în suburbia unei lumi de poveste, “Onward / Tot înainte” este povestea a doi frați elfi care pornesc într-o călătorie cu scopul de-a afla dacă magia mai este prezentă în lume.
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate