Comunicat de presă
Magie, muzică, umor și o aventură fabuloasă a cărei esență hrănește imaginația. Luna iunie aduce o nouă premieră mult așteptată în programul Teatrului Ion Creangă: „O mie și una de nopți – Lampa lui Aladin”, un spectacol muzical adresat copiilor cu vârsta peste 6 ani. Având la bază una dintre îndrăgitele povești din antologia cu același titlu, spectacolul se joacă sâmbătă, 5 iunie, și duminică, 6 iunie, de la ora 11:00, pe scena Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” – gazdă a programului susținut de Teatrul Ion Creangă în această stagiune.
Adaptat și regizat de Gabriela Dumitru, spectacolul își găsește inspirația în numeroasele interpretări care au recompus universul lui Aladin în imaginarul tinerilor spectatori în ultimele decenii: de la feeria animată a desenelor lui Walt Disney, la filme care transformă în realitate străzile din imaginarul Agrabah, la spectacole de teatru radiofonic care vorbesc despre Aladin cel cu stea în frunte. Propunându-și să păstreze ce este mai bun din aceste lumi plăsmuite, spectacolul scoate în evidență esența poveștii lui Aladin și a lămpii sale fermecate pe fundalul extraordinar al aventurilor și legendelor adunate în paginile celor „O mie și una de nopți”.
Astfel, în cheia regizorală aleasă, „eroul nostru este un tânăr fericit care nu acceptă nefericirea celor din jur, iar drept recompensă i se dăruiește lampa care îi este predestinată. Aladin nu are trei dorințe. Ele sunt infinite, dar el știe să folosească lampa cu înțelepciune. Geniul lămpii nu este sclavul ei, ci stăpânul ei și un magician al Universului. Totuși, pentru că în conștiința colectivă anumite elemente adăugate de-a lungul timpului au devenit atât de îndrăgite – și greu de schimbat – spectacolul prilejuiește întâlnirea cu personaje precum papagalul, geniul lămpii albastre sau prințesa Jasmin, ele neafectând structura basmului” (Gabriela Dumitru).
Atmosfera spectacolului este conturată de scenografia semnată de Adina Lupu, decorurile și costumele imaginate de aceasta fiind desprinse din universul basmului arăbesc, plimbându-ne prin bazar, prin palatul Sultanului sau chiar în grota unde Aladin găsește vestita lampă. Coloana sonoră ilustrată de Laurențiu-Andrei Petre-Tatu susține situațiile și emoțiile transpuse pe scenă, în timp ce pașii coregrafici gândiți de Cosmin-Dorian Ilie construiesc o dinamică vivace a bucuriei.
O MIE ȘI UNA DE NOPȚI – LAMPA LUI ALADIN
Regia: Gabriela Dumitru
Scenariul și adaptarea: Gabriela Dumitru
Decorul și costumele: Adina Lupu
Coregrafia: Cosmin-Dorian Ilie
Coloana sonoră: Laurențiu-Andrei Petre-Tatu
Distribuția:
Aladin: Vlad Lință / Tudor Morar
Prințesa Jasmine: Eliza Teofănescu
Vrăjitorul: Marius Nănău
Geniile lămpii: Valeria Stoian, Ciprian Niculae
Covorul: Liliana Donici
Șeherezada: Andra Mirescu
Șehreiar: Claudian Șiman
Zobeida: Claudia Revnic
Cadâna: Ioana Ginghină
Sultanul: Voicu Hetel
Papagalii: Maria Țăran, Nicoleta Rusu
Calaf: Oliviu-Cristian Bughiu
Biletele pentru reprezentațiile din data de 5 și 6 iunie sunt disponibile pe www.entertix.ro și www.myticket.ro, sau la Casa de Bilete a Teatrului Ion Creangă. Mai multe despre spectacol pe website-ul www.teatrulioncreanga.ro.
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri