Ramona Păuleanu, cunoscuta prezentatoare de meteo de la Pro TV i-a dat în judecată pe oficialii Spitalului Filantropia din Capitală, acuzând personalul medical de malpraxis și îngrijire necorespunzătoare a gemenilor ei.
Soția cunoscutului avocat Adrian Cuculis le reproșează medicilor și asistentelor că băiețelul ei, născut prematur s-a îmbolnăvit pe durata spitalizării, iar de vină ai fi fost condițiile improprii, dar și neatenția personalului. Proaspăta mămică a scris un mesaj pe Facebook și le-a comunicat internauților motivele pentru care a recurs la un astfel de gest împotriva uneia dintre cele mai mari maternități din țară.
"Am dat în judecată spitalul Filantropia pentru malpraxis. Pentru faptul că, la două luni de la internare, băiatul meu a făcut septis și meningită bacteriană după ce a luat un enterococ de acolo. Da, le-am cerut un milion de euro despăgubiri. Un milion, ați citit bine. Nu ca să mă îmbogățesc, nu avem nevoie de bani. Avem nevoie de dreptate, iar banii mergeau, în cazul în care câștigam, către o cauză în care credeam. Îmi voiam băiatul bine, nu-i sumă să compenseze suferința lui. N-am făcut mare tam tam pe subiectul ăsta. De fapt, nu l-am dezvoltat deloc. De ce? Sunt mai multe motive, poate voi avea timp să le expun. Cred că cel mai important e că nu știu cât de departe aș fi mers cu demersul ăsta, dar acum știu că merg până în pânzele albe."
De partea cealaltă, reprezentanții spitalului declară că vina ar fi a mamei pentru îmbolnăvirea unuia dintre gemenii săi. Ramona Păuleanu nu se lasă intimidată și are de gând să lupte pentru dreptatea ei, mărturisind că oficialii maternității "joacă murdar".
“Asta după ce, și atunci, și acum, spitalul dovedește că joacă murdar. Printre altele, ASTĂZI am aflat că tot ce s-a întâmplat s-a întâmplat din cauză că eu aveam o infecție care a provocat nașterea și a afectat copiii, infecție despre care eu nu am știut nimic până în acest moment, iar analizele din foaia de externare o contrazic. Cu toate astea, mi-au apărut două diagnostice noi, post externare. Post externare. Nu, nu sistemul medical românesc e putred, ci oamenii din el. Că doar nu mârșav nu poate fi un spital, o clădire, ci cei care o conduc. Sunt convinsă că or să inventeze tot felul de mizerii, mă aștept la orice. Dar îi anunț pe această cale, că și eu merg până la capăt. Păcat de oamenii oamenii competenți și empatici care lucrează acolo, prinși involuntar în această mocirlă. Și-mi pare rău că îi amărasc cu acest mesaj”, a mai scris proaspăta mămică pe social media.
Pasiunile mele eterne sunt scrisul, cititul și comunicarea. Îmi place să mă exprim prin scris la fel de mult cum îmi place să am o discuție reală, autentică cu cineva. Mă bazez pe emoții în orice domeniu aș activa și cred...
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri