IN ACEST ARTICOL:

Organizarea unei nunți poate fi o sarcină pe cât de frumoasă și de încărcată de emoții, pe atât de stresantă. Din fericire, acum putem apela la serviciile unui wedding planner pentru a gestiona relația cu vânzătorii și toate celelalte aspecte importante care intră în organizarea unei nunți. 

Iată care sunt cele mai importante aspecte de stabilit pentru ca tu și viitorul soț să vă bucurați de o nuntă de vis.
1. Stabilirea bugetului
Orice nuntă începe cu alocarea unui buget. Îți va fi mult mai ușor dacă vei face asta cu un wedding planner, deoarece un organizator cunoaște mulți furnizori și le știe exact prețurile și ce costuri mai pot apărea. De asemenea, fiecare detaliu din organizarea nunții va fi după gusturile tale și ale viitorului soț, astfel că vei ști exact că te poți lăsa fără probleme pe mâna unui profesionist și că vei avea nunta pe care ți-ai dorit-o întotdeauna.
2. Alegerea locației și meniului
Odată stabilit bugetul, pasul următor este alegerea locației, meniului și băuturilor pe care le veți servi la nuntă. Dat fiind că are multă experiență și că organizează multe nunți pe an, un wedding planner va veni exact cu recomandările de care aveți nevoie, în funcție de bugetul pe care l-ați stabilit.
Ba mai mult, în funcție de tema evenimentului tău, un wedding planner îți poate recomanda o locație tradițională, sau din contră, una modernă sau romantică.
De asemenea, te va îndruma și în stabilirea meniului și băuturilor ce însoțesc preparatele culinare pe care le vei servi la nuntă. Spre exemplu, dacă plănuiești să servești pește la nuntă, un wedding planner va ști ce vin alb să aleagă care să se potrivească la fix.
3. Programul de nuntă
Un eveniment precum o nuntă este un eveniment cu număr mare de invitați, așa că te poți afla în dificultate sau chiar copleșită de numărul mare de invitați cu care nu vei ști ce să faci în anumite momente ale zilei evenimentului.
Astfel, cu un wedding planner poți seta fiecare eveniment din ziua respectivă astfel încât să se desfășoare fără stres.
4. Coordonarea evenimentului
Ziua nunții poate fi foarte încărcată. Dacă simți că ai nevoie de ajutor pentru a te asigura că totul va decurge perfect, apelează la serviciile unui organizator de nunți. Acesta va avea grijă să întrețină relația cu furnizorii, se va asigura că tortul va ajunge la timp, că mâncarea servită este calitativă, și că fiecare moment al petrecerii, de la dansul mirilor la furatul miresei, se va desfășura așa cum îți dorești.
5. Stabilește-ți echipa
Vei avea nevoie de un fotograf, așa că stabilește din timp pe cine vei alege în funcție de bugetul tău și de preferințe. Un wedding planner cunoaște cu siguranță o mulțime de fotografi de evenimente, așa că îți va fi ușor să faci această alegere. De asemenea, este bine să stabilești dacă vrei trupă la nuntă sau DJ. O trupă este mai spectaculoasă, dar un DJ este mai versatil. De asemenea, este bine să alegi din timp și tipul de invitații. Și să le trimiți cu cel puțin 2 luni înainte pentru ca invitații să aibă timp să îți confirme sau infirme prezența.
Nunta poate fi un eveniment stresant dacă nu plănuiești anumite aspecte din timp. Avantajele alegerii unui wedding planner sunt experiența acestuia și relațiile pe care le-a întreținut cu furnizorii până acum. Astfel, un organizator de nunți îți va da siguranța că alegerile pe care le-ai făcut se limitează în buget și că fiecare moment al petrecerii tale de nuntă va merge conform planului stabilit.
Tu cum ți-ai organizat nunta?


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri