IN ACEST ARTICOL:

Oameni de marketing din companii, freelanceri și angajați din agenții de media, de creație, sau de PR, jurnaliști și publisheri, toți sunt invitați pe 7 decembrie, de la ora 18:00, la IAB MIXX Awards România, la un „teambuilding” al industriei și pentru a afla care sunt marii câștigători ai competiției naționale.

Printre ingredientele unei seri de neratat sunt Andi Moisescu și regizorul Alex Coteț, în calitate de gazde, dar și Matei Oprina, DJ-ul oficial. IAB MIXX Awards va avea loc la Teatrul Recul, din București, Splaiul Unirii nr. 160, iar cei care doresc să participe trebuie să se înscrie pe site-ul: bit.ly/ICEvents-MIXX.

„Anul acesta juriul are cea mai grea misiune. Avem doar lucrări de top susținute de case-uri pe care eu personal le-aș înrăma și le-aș expune. Ele sunt înscrise într-o competiție în care locul al doilea și al treilea nu există. Astfel, la gală vom afla ce a considerat juriul că reprezintă «la crème de la crème» în industrie. Anul trecut, România a obținut, la IAB MIXX Awards Europe, 4 premii printre care și Grand Prix-ul. Am toată încrederea că vom fi în cărți și pentru cel de anul viitor. E o gală unde ne-am propus să facem spectacol. Intrarea este gratuită pentru că vrem să vă vedem pe toți. Accesul se va face pe bază de lista de invitați pentru care doar trebuie să vă înscrieți, ca să știm câte pahare scoatem pe masă”, a spus Andrei Dragu, Event Director IAB MIXX Awards și vicepreședinte IAB România.

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. Citymagia îți aduce primul festival grandios din 2025! John Newman, Willy William, Smiley, Andi Moisescu, Dj Aqila, pe 8 martie Smiley și John Newman, pe aceeași scenă, la București LINE-UP COMPLET LA FESTIVALUL MASSIF

Anul acesta au fost înregistrate peste 100 de înscrieri din partea a 28 de agenții și 36 de branduri în competiția IAB MIXX Awards. Astfel, numărul total al proiectelor jurizate în cele 11 ediții IAB Mixx Awards România de până acum a ajuns la 717. Organizatorii au remarcat un nivel mai ridicat față de anii precedenți al argumentării fiecărei înscrieri în parte, dovedind o nouă etapă de evoluție a pieței. Pe lângă decernarea premiilor, pe 7 decembrie, la Teatrul Recul, în cadrul IAB MIXX Awards, vor avea loc 3 dezbateri pe temele: Anatomia Eficienței, Talentul cere Talent și Bucătăria internă a creativității. Printre invitații celor 3 paneluri se numără:

  • Sandra Bold - Chief Creative officer @ Wunderman Thompson Benelux

  • Mihai Gongu - Executive Creative Director SEE @Cheil Worldwide

    Biletele la festivalul Citymagia, din 8 martie, ultimele zile de prețuri REDUSE   Erika Isac vine la Massif, pe 17 martie, pe scena G.O.A.T. Suporterii FC Liverpool susțin producția românească „Spre punctul G”: „Dacă sunteți șmecheri, vă duceți să râdeți de toți banii
  • Șerban Alexandrescu - Creative Director @Headvertising

  • Dan Petre – Partner @D&D Research

  • Ana Vișian – Marketing Manager@BestJobs

  • Alexandra Caciur – Head of Data & Business Intelligence @Digitas/ Publicis

  • Sergiu Gruiță - Industry Director @Teads România

  • Cătălina Bălășoiu - Country Manager @Httpool România

Festivalul IAB MIXX Awards România din 2022 nu ar fi posibil fără sprijinul partenerilor:

și al echipei IAB MIXX Awards România alcătuită din Alexa Constantinescu - Communication Director, Doina Radicof - Partnerships Director, Gabriel Pătru - Președinte IAB, Andreea Furtună - Content Specialist, Mihai Neacșu - Communication Manager, ​​Alexandra Neagu - Social Media Manager, Andrei Dragu - Event Director MIXX Awards & Vice Președinte IAB România.

Pentru mai multe detalii, vizitați site-ul https://www.mixxawards.ro/.


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri