Biserica Anglicană și Fundația Calea Victoriei au bucuria să vă invite duminică, 29 octombrie, de la ora 17.00 (sau 19.00), la celebrarea Zilei Reginei Maria, probabil cea mai iubită personalitate feminină din istoria României. Vă așteptăm la un spectacol-lectură susținut de actrița Ioana Calotă Philippide și Alexandru Philippide, împletit cu momente de muzică oferite de pianistul Ethan Schmeisser și tinerii soliști vocali Sandra Bărănescu, soprană, Virineia Pîrnău, soprană, și Cătălin Moței, bariton.
La 148 de ani de la nașterea Reginei Maria (29 octombrie 1875), vă invităm să celebrăm moştenirea culturală şi spirituală pe care ne-a lăsat-o, să ne amintim de faptele ei care au făcut istorie în epocă, de implicarea ei esențială în politica internă şi externă care a adus României numeroase beneficii, regina noastră care continuă să inspire prin putere, noblețe și patriotism oamenii din întreaga lume.
Publicul este invitat să poarte ținute de seară, doamnele pot purta ia tradițională, pentru a onora cum se cuvine memoria Reginei Maria, cea care și-a iubit atît de mult țara de adopție și căreia i-a dedicat atătea rânduri memorabile în jurnalul său. Vom asculta fragmente din scrisorile primite sau scrise de Regina Maria, precum și pagini din jurnalul său, frescă expresivă a epocii și oglindă a momentelor traite de această Doamnă mereu în sufletele noastre. În deschidere, istoricul Simona Preda va spune câteva cuvinte despre personalitatea Reginei și textele selectate pentru spectacol.
„Te binecuvântez, iubită Românie, ţara bucuriilor şi durerilor mele, frumoasă ţară, care ai trăit în inima mea şi ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă ţară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd... „Regina Maria
Înscrieri pe [email protected]
Taxa de participare – 100 lei
Evenimentul este realizat cu sprijinul SLOOP care oferă participanților sucuri naturale și care aduce flori în spațiul intim și primitor al Bisericii Anglicane.
Ziua Reginei Maria la Biserica Anglicană! Pagini din jurnal, scrisori și muzică clasică
„Nimeni nu e judecat pe drept cât trăieşte: abia după moarte este pomenit sau dat uitării. Poate de mine vă veţi aminti deoarece v-am iubit cu toată puterea inimei mele şi dragostea mea a fost puternică, plină de avânt: mai târziu a devenit răbdătoare, foarte răbdătoare „Regina Maria
- ALTE ARTICOLE DESPRE:
- Fundatia Calea Victoriei
- regina Maria
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri