Portretul unei mari românce - Monica Lovinescu. Totul despre tentativa de asasinat împotriva sa

Biografie

Monica Lovinescu a crescut într-o familie cu aplecare către lumea literelor, între verii săi numărându-se prozatorul Anton Holban, scriitorul Vasile Lovinescu și dramaturgul Horia Lovinescu.

La doar opt ani i s-a publicat un basm în revista „Dimineața copiilor”, iar la 15 ani i-au apărut nuvelele și schițele în revistele „Vremea” și „Kelende” sub pseudonimul Ioana Tăutu.

După moartea tatălui său, în 1943, a publicat sub propriul nume romanul „În contratimp” în „Revista Fundațiilor Regale”, iar după război a scris critică teatrală în ziarul „Democrația” al lui Anton Dumitriu.

În anul 1942 a terminat Liceul „Notre Dame de Sion” din București, iar în 1946 a obținut licența în Litere Universitatea din București. Un alt detaliu pe cât de fabulos, pe atât de puțin cunoscut lumii, este că intelectuala a lucrat ca asistentă a lui Camil Petrescu în cadrul seminarului de teatru condus de acesta.

A fost căsătorită cu poetul, publicistul și omul de radio Virgil Ierunca, alături de care a întreținut relații apropiate cu figuri importante ale exilului românesc. De altfel, locuința lor pariziană a devenit un nod pentru exilul românesc și pentru scriitorii și personalitățile culturale române aflate în vizită la Paris.

După Revoluție, au ales să rămână în continuare în Franța, Lovinescu supraviețuindu-i soțului său cu câțiva ani. Rămășițele lor pământești a fost repatriate în 2008, fiind întâmpinate cu onoruri militare.

După anul 1947 a trăit și a activat în exil în Franța, fiind una dintre cele mai cunoscute voci ale postului anticomunist Radio Europa Liberă, unde a realizat, printre altele, emisiunea „Teze și antiteze la Paris”. Mama sa a murit în închisorile staliniste, fapt care a marcat-o pe intelectuală toată viața. Angajamentul ferm anticomunist s-a soldat, în 1977, cu un atentat asupra vieții sale și cu campanii de calomniere în presa românească și în publicațiile finanțate de către regimul comunist.

Perioada exilului

După instaurarea comunismului în România, în luna septembrie a anului 1947 a plecat în Franța ca bursieră a statului francez, iar în primele zile ale anului 1948 a cerut azil politic. În Franța a colaborat cu articole și studii despre literatura română și despre ideologia comunistă care aserviseră România, publicând în revistele East Europe, Kontinent, Preuves, L'Alternative, Les Cahiers de l'Est, Témoignages, La France Catholique.

A tradus în franceză texte românești sub pseudonimele „Monique Saint-Côme” și „Claude Pascal”, cel mai cunoscut fiind romanul La Vingt-cinquième heure („A douăzeci și cincea oră”) de Constantin Virgil Gheorghiu. Din anul 1951 și până în 1974 a colaborat la emisiunea în limba română a Radiodifuziunii Franceze, cât și la redacția centrală a emisiunilor pentru Europa răsăriteană. Din 1962 a colaborat la Radio Europa Liberă unde avea două emisiuni săptămânale: „Actualitatea culturală românească” și „Teze și antiteze la Paris”. Emisiunile aceastea au avut un puternic impact în țara noastră, atât în mediile culturale, cât și în rândurile publicului larg.

Tentativa de asasinat

În anul 1977, în ajunul sosirii la Paris a lui Paul Goma, scriitor român comunist pentru a cărui eliberare militase, Monica Lovinescu a fost bătută în curtea casei sale din Paris de doi palestinieni trimiși de Securitate la ordinele lui Nicolae Ceaușescu. Criticul literar a fost transportat la spital în stare de comă, iar după cinci zile a părăsit unitatea medicală, în pofida recomandărilor medicilor, pentru a participa la conferința de presă a lui Paul Goma la televiziunea franceză și pentru a denunța agresiunea la microfonul Europei Libere. La scurt timp după întâmplare, aceasta a spus:

„Vineri, 18 noiembrie, mă întorceam acasă spre orele 5 si jumătate după-amiaza. În curtea din fața casei se aflau doi necunoscuți (al doilea, pitit după un arbust, n-a apărut decât în ultima clipă). Primul care mi-a ieșit în față m-a întrebat în franțuzește, cu accent, dacă sunt "Madame Monica". Mi-am dat imediat seama că vine din partea unor români (în Franța nu se întrebuințează "domn" sau "doamna" alături de un prenume). Avea un plic mare în mână și mi-a spus că e un mesaj, să intrăm în casă să mi-l citească. Am simțit că e ceva suspect și am refuzat. A insistat să intre. Am refuzat din nou. Atunci a apărut și al doilea și au început să-mi dea în cap. Mi-am pierdut repede cunoștința, dar am apucat să țip. Un trecător (funcționar la poștă) s-a repezit și i-a pus pe fugă.”

Sfârșitul

Monica Lovinescu a murit pe 20 aprilie 2008, la 85 de ani, în spitalul Charles-Richet de la Villiers-le-Bel, în apropiere de Paris. Urnele cu cenușa Monicăi Lovinescu și a lui Virgil Ierunca au fost duse în România și depuse la Ateneul Român, unde a avut loc o ceremonie comemorativă. Înainte de a fi transportate spre Fălticeni, urnele au fost păstrate câteva săptămâni în „Casa Lovinescu”.

În anul 2000, Monica Lovinescu a donat apartamentul tatălui său fundației Humanitas Aqua-Forte în vederea reintroducerii acestui loc în circuitul cultural bucureștean. Totodată, prin testament, Monica Lovinescu și-a donat casa din Paris statului român, pentru a deveni un loc de studiu și de găzduire pentru cercetători și bursieri români.

Foto: Shutterstock.com

Alexandra Chivu

Ultima actualizare: 8 Aprilie 2024 @ 01:04

Mai multe despre Alexandra