IN ACEST ARTICOL:

 Asociația AdLittera lansează sondajul „Ce fel de cititor ești?”, un proiect de cercetare a pieței inedit în România, menit să aducă lumină asupra preferințelor, obiceiurilor și percepțiilor cititorilor și consumatorilor de cultură, cât și relația lor cu tehnologia.

Chestionarul complet este disponibil aici: https://survey6.adlittera.com

Acest sondaj are ca obiectiv cercetarea preferințelor și comportamentelor cititorilor români în ceea ce privește consumul de cultură și interacțiunea cu tehnologia, inclusiv cu inteligența artificială. Prin intermediul acestui sondaj, organizatorii doresc să obțină date relevante despre preferințele de lectură, frecvența de citire, preferințele de genuri literare, sursele preferate de informare culturală și modalitățile de acces la conținut cultural, precum și modul în care cititorii interacționează cu inteligența artificială generativă în procesul lor de consum de cultură. Sondajul se adresează oricărei persoane interesate de zona culturală din România și este menit să ofere informații valoroase pentru cercetători, profesioniști din industria culturală și pentru publicul larg.

La sondaj este invitată să participe orice persoană care are un interes în sfera culturală, fie că se declară sau nu consumator de carte sau pasionat de tehnologie și modul în care este utilizată în demersurile editoriale. Este o explorare binevenită pentru oricine, o provocare de a reflecta asupra felului în care ne informăm și înțelegem informația și actul cultural, într-o lume în continuă transformare.

Asociația AdLittera a realizat un sondaj asemănător acum 10 ani, centrat însă numai pe consumul de cultură scrisă. În 2024, echipa asociației își propune să înregistreze și să analizeze evoluțiile în percepții și comportamente în raport cu acea perioadă.

„Sondajul «Ce fel de cititor ești?» este o inițiativă de cercetare importantă pentru a înțelege modul în care oamenii interacționează cu cărțile și tehnologia în lumea modernă. Suntem încântați să facilităm această cercetare și să aducem contribuții semnificative la înțelegerea fenomenului cultural contemporan”, a declarat Ciprian Burcovschi, Președinte Asociația AdLittera.

În plus față de sondajul realizat anterior, prin introducerea unei componente inovatoare, acesta vizează și înțelegerea modului în care cititorii interacționează cu tehnologia și inteligența artificială în procesul lor de descoperire și de consum de cultură, precum și felul în care românii percep aportul tehnologiei și inteligenței artificiale în câmpul cultural.

Durata completării este de maximum 15 minute, iar participanții pot câștiga cărți și accesorii pentru cărți și bibliotecă, prin tragere la sorți, săptămânal. La finalul sondajului, un participant se va bucura de marele premiu, care constă într-un ebook reader de ultimă generație.

Confidențialitatea și anonimatul răspunsurilor sunt asigurate, pentru a încuraja respondenții să ofere informații sincere și deschise.

Fiecare participant are ocazia de a-și exprima opinia și de a contribui la o mai bună înțelegere a comportamentului de consum cultural în societatea românească contemporană. Rezultatele obținute vor furniza date valoroase pentru cercetători, profesioniști din industria culturală, publicitarilor, instituțiilor publice sau organizațiilor private ancorate în educația culturală, precum și pentru publicul larg interesat de acest subiect.

Contribuția publicului în completarea și diseminarea chestionarului este importantă. Pentru a participa la sondaj și pentru mai multe informații despre proiect, vă rugăm să accesați https://survey6.adlittera.com .

Sponsor: ADNV [Arta de a NU vinde]

Parteneri strategici: Pătlăgeanu & Partners, AA Databox, EVConnect, TAB România, Balcorom Group, HR Design Consulting, Holiday Office, 3Dimensions Discovery și EAK Advertising.

Parteneri media: Radio România Cultural, IQads, Spotmedia, Ziarul Metropolis, Observator Cultural, Revista Golan, Haute Culture, Bookhub, Capital Cultural, Happ.ro, filme-carti.ro, Kudika, Garbo, Stiri din România, SemneBune.ro, citestema.ro, O mie de semne.

Despre organizator: Asociația pentru Educație și Cultură AdLittera este o organizație non-profit și independentă, dedicată educației non formale prin programe și proiecte adresate studierii și promovării educației culturale. AdLittera revine cu acest sondaj după 10 ani pentru a putea compara comportamente și preferințe, cu scopul de a contribui la dezvoltarea proiectelor educaționale și culturale și, nu în ultimul rând, pentru a participa activ la înțelegerea și aprecierea patrimoniului nostru cultural și a diversității culturale.


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri