IN ACEST ARTICOL:

NICK CARTER, UN ICON AL MUZICII POP, MEMBRU AL CELEBREI TRUPE BACKSTREET BOYS VINE ÎN PREMIERĂ ÎN ROMÂNIA LA NEVERSEA! ÎN LINEUP MAI URCĂ BEBE REXHA, G-EAZY, MAHMUT ORHAN, DON DIABLO, ALOK, SALVATORE GANACCI ȘI MULȚI ALȚII

MALUMA, superstarul columbian de reggaeton și latino-pop, ale cărui hituri de top și colaborări cu artiști precum Shakira, Jennifer Lopez, The Weeknd, J Balvin, Ricky Martin și Madonna l-au propulsat către faima internațională, urcă pentru prima dată pe scena festivalului Neversea. Cunoscut pentru vocea sa caliente și prezența sa pe scenă, Maluma a primit multiple nominalizări și premii Latin Grammy. Albumele sale, precum „F.A.M.E.” și „11:11”, s-au bucurat de un succes internațional, în timp ce turneele sale mondiale sunt sold-out. Fanii lui Maluma se pot bucura de cele mai tari hituri ale artistului la scena principală a festivalului.

Nick Carter de la Backstreet Boys vine în premieră în România și va urca pe scena Neversea pentru un show memorabil. Și-a început cariera la vârsta de doar 12 ani și a devenit rapid un superstar pop internațional, fiind cel mai tânăr membru al trupei iconice, Backstreet Boys. Hituri precum “Everybody”, “As Long As You Love Me”, “I Want It That Way”, “Shape Of my Heart”, ‘Larger Than Life” au făcut înconjurul lumii și l-au transformat într-unul dintre cei mai relevanți artiști.

Călătoria sa în industria divertismentului, care durează de 30 de ani, s-a extins mult dincolo de arenele sold-out și include o gamă diversă de proiecte în televiziune, film și filantropie.

Bebe Rexha este una dintre cele mai mai apreciate voci din industria muzicală. Colaborarea cu David Guetta pentru super hitul ,,I’m Good (Blue)” i-a adus o nominalizare Grammy și un trofeu la MTV EMA la categoria ,,Best Collaboration”. Bebe a fost recunoscută pentru contribuția adusă uneia dintre cele mai cunoscute piese ale lui Eminem The Monster”. După această perioadă au apărut și colaborările de succes cu Nicki Minaj, Afrojack, cu G-Eazy pentru “Me, Myself and I” sau cu Martin Garrix , “In The Name of Love”.

G-Eazy este un rapper și producător muzical american care îşi descrie stilul muzical ca fiind o combinaţie între cultura anilor 50 şi sound-ul rap-ului contemporan. Pentru a atinge succesul de care se bucură, G-Eazy şi-a vândut tot şi s-a apucat de muzică. Cunoscut pentru hituri precum „Me, Myself & I” și „No Limit”, a colaborat cu artiști precum Snoop Dogg, Halsey, Coi Leray, Demi Lovato, A$ap Rocky, Cardi B, Chris Brown și Bebe Rexha.

Mahmut Orhan a devenit cunoscut pentru abilitatea sa de a îmbina elemente de house şi deep house, cu influențe orientale, creând astfel un sunet distinctiv. A colaborat cu numeroşi artişti de top şi şi-a consolidat reputaţia ca un inovator al genului său. În 2017, a lansat un remix pentru tema "Game of Thrones" şi hit-ul "Save Me" în colaborare cu Eneli. Abilitatea sa excepţională de a crea producţii pline de energie i-a adus un succes imens pe TikTok, în special cu versiunea remix a piesei "Just Get Your...and Go" de la Roger Sanchez. Mahmut Orhan face parte din categoria DJ-ilor/Producătorilor care reuşesc să-şi uimească publicul la fiecare apariţie live.

Anul acesta, fanii Neversea se vor putea bucura de muzica artiștilor lor preferați la cele patru scene din festival: Mainstage, The Ark, Daydreaming și Oasis Carnaval.

La Mainstage, pe lângă artiștii menționați anterior, publicul se va întâlni și cu Steve Aoki, Salvatore Ganacci, Don Diablo, Alok, Tujamo, Gordo și Sofi Tukker. La The Ark, primele nume anunțate sunt DubFx & Woodnote, Netsky și Wilkinson. La DayDreaming, Jan Blomqvist, Sara Bluma, Sébastien Léger, Shimza și Vintage Culture sunt doar câteva dintre numele cu care fanii vor petrece patru răsărituri și apusuri de neuitat. În următoarele săptămâni, vor fi anunțați și alți artiști care vor completa line-up-ul celei de-a șasea ediții Neversea.

NEVERSEA 2024 - QUEEN OF FESTIVALS

Neversea, the Queen of Festivals, promite cea mai caliente ediție de până acum datorită celor peste 150 de artiști, experiențelor pregătite în festival și momentelor unice create de cel mai mare festival de pe o plajă din Europa. Începând din această ediție, mesajul pe care vor să-l transmită organizatorii este acela de a deveni, fiecare dintre noi, cea mai autentică variantă a noastră. Acest lucru înseamnă că, la Neversea, în cele patru zile, poți să fii cine vrei să fii fără bariere și fără prejudecăți. Neversea va primi o energie feminină care se va regăsi începând de la line-up, campanii, parteneri și experiențe în festival.

Începând cu acest an, Neversea își asumă misiunea de a crește procentul de femei artiste din festival. De asemenea, anul acesta, în fiecare zi, la fiecare scenă, va fi câte o artistă inclusă în line-up.

Neversea rămâne cel mai mare festival de pe o plajă din Europa și este locul perfect pentru o experiență memorabilă, începând de la headlinerul principal, marea, la răsăritul pe plajă alături de prieteni, de persoana iubită și până la momentele unice oferite de artiștii festivalului.

NEVERSEA - MAI MULT DECÂT UN FESTIVAL: implicare socială

De asemenea, banii strânși în urma donațiilor pe care le vor face fanii Neversea în timpul evenimentului către Spitale Publice din Bani Privați vor susține construcțiai celei mai mari Clinici de Psihiatrie Pediatrică, în cadrul Spitalului Clinic Prof. Dr. Alexandru Obregia din București, unde sunt ajutați copii din toate colțurile țării.

Neversea are loc între 4-7 iulie 2024 la Constanța. Cei care nu și-au achiziționat încă un abonament pentru cea de-a șasea ediție a festivalului Neversea o pot face de pe neversea.com/tickets cu prețuri începând de la 79 de euro + taxe pentru General Access 4 days și VIP 4 days de la 199 de euro + taxe. De luni, 13 mai, prețurile abonamentelor vor crește, așadar, mai sunt câteva zile în care fanii pot beneficia de prețuri speciale.

România se află pe harta marilor evenimente la nivel global și datorită festivalului Neversea, care a avut cea mai rapidă ascensiune în Top 100 Festivals, unde ocupă locul 41 și marchează un nou record în cele 5 ediții ale sale.

Cele patru apusuri și patru răsărituri de la Neversea sunt așteptate de fanii festivalului în fiecare vară, momente în care își promit că vor dansa și vor cânta alături de artiștii favoriți. În cele 5 ediții de festival, peste 1.2 milioane de iubitori Neversea s-au bucurat de experiența memorabilă de la malul mării.


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri