Organizat de Asociația Club Sportiv OBSwim în parteneriat cu Opera Națională București și cu sprijinul Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB), al Inspectoratului Școlar Județean Ilfov (ISJIF) și al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU), Festivalul K-Zilla, aflat la a doua ediție, este un eveniment unic care promovează un stil de viață sănătos și activ pentru tineri, prin intermediul sportului, gamingului, culturii și educației.
Printre cele mai importante momente ale festivalului se află un maraton de cycling, concursul elevilor K-Zilla Alpha Challenge, festival asiatic și multe altele. Totodată, vor urca pe scenă zeci de artişti, printre care Andeea Bălan, Connect-R, AMME, Diana Matei, Ozana Barabancea, Corul Maestra, Delia Constantin, Rebeca Rizea, Toby Ibitoye (pian), Corul de copii al Operei Naționale București, Corul de copii Meloritm, Aryma, Irina Popescu. De asemenea, va fi anunțat musicalul Shrek de către Opera Națională București. Pe lângă un program cu numeroase activități, în cele două zile de festival sunt oferite și vouchere, servicii și produse gratuite și premii surpriză pentru întreaga familie.
Cu ce vor fi surprinși copiii și părinții
Festivalul K-Zilla îi va surprinde pe participanți cu activități numeroase, printre care echitație, gaming, tobogane gonflabile, ateliere creative, ateliere de carte, workshopuri interactive, zona de sport, mini teren de tenis, ateliere de tenis, scrimă, tenis de masă, spectacole cu avioane și mașini teleghidate, expoziție moto, expoziție de machete de avioane și de machete bărci și expo rally. Totodată, copiii vor putea participa la ateliere dezvoltate de cadre didactice și cluburile de copii.
Un moment special îl reprezintă conferința de presă a premierei „Shrek - Musicalul”, programată sâmbătă, 1 iunie, ora 11:30, iar copii vor avea oportunitatea de a interacționa cu artiștii care interpretează personajele principale preferate, printre care se numără Dan Helciug, Bianca Purcărea, Adrian Nour, Nicoleta Nuncă, Silviu Mircescu.
Opera Națională București și platforma Musicals.ro prezintă un spectacol impresionant, adresat în egală măsură adulților și copiilor: „Shrek – Musicalul”, pus în scenă de echipa de creație a producției de succes “Fantoma de la Operă”, promite a fi o experiență culturală plină de energie, entuziasm și sensibilitate muzicală.
Opera Națională București dă startul programelor destinate educației prin cultură și încurajează prezența părinților împreună cu copiii în sălile de spectacole. Shrek-Musicalul va avea premiera pe 8 și 9 iunie, la ora 19:00, pe scena Sălii Palatului. Biletele sunt disponibile pe tickets.operanb.ro, iabilet.ro și bilet.ro. Nu rata un spectacol de poveste, ideal pentru o seară în familie.
La festival va avea loc și un concurs unic în România, K-Zilla Alpha Challenge, organizat între unitățile de învățământ din București și Ilfov, pe patru categorii distincte: Sport, Nutriție, Cultură și Gaming. Elevii se vor angaja în competiții pentru a determina școala câștigătoare, care va primi Cupa Evenimentului și alte premii surpriză pentru participanți.
De asemenea, participanții la eveniment vor avea parte de momente spectaculoase de divertisment prin concerte ținute de artiști consacrați, printre care Andreea Bălan, Connect-R, AMME, Ozana Barabancea, Diana Matei, Corul Maestra, Delia Constantin, Rebeca Rizea, Toby Ibitoye (pian), Corul de copii al Operei Naționale București, Corul de copii Meloritm, Aryma, Irina Popescu.
Maraton de cycling și de activități interactive
StayFit, unul dintre partenerii evenimentului, va coordona un maraton de cycling, oferind 30 de biciclete din sala de fitness și organizând clase de grup fitness pe întreaga durată a celor două zile de festival. Profesorii sunt încurajați să devină coordonatori voluntari, iar elevii sunt invitați să se alăture ca voluntari la acest eveniment.
Creative Arts vine la K-Zilla 2024 cu trei ateliere foarte îndrăgite de cei mici: Slime, Face painting și Codite colorate. În cele două zile de festival, copiii de toate vârstele sunt așteptați să experimenteze jucăria lipicioasă.
Experiențele din cadrul evenimentului sunt completate de Festivalul Culturilor Asiatice, Asia Fest, care va avea o zonă dedicată iubitorilor de manga, anime și K-pop, unde oricine poate experimenta tradițiile și cultura contemporană japoneză și coreeană. De la ateliere de desen manga, la caligrafie japoneză și coreeană, K-pop random dance, la snack-uri, gustări, dulciuri sau preparate delicioase asiatice sunt puse la dispoziție vizitatorilor.
Festivalul K-Zilla aduce și inițiativa STOP violență prin artă și mișcare care va prezenta modalități creative de combatere a violenței în mediul școlar prin intermediul artei și a mișcării. Utilizarea artelor vizuale, a dansului, teatrului și alte forme de expresie artistică, precum și a sportului ajută la promovarea non-violenței și a dialogului pozitiv în școli. Scopul este de a inspira și de a mobiliza oamenii să se implice în crearea unui mediu școlar mai sigur și mai empatic prin intermediul artei și mișcării.
Totodată, în seara zilei de 1 iunie, pe esplanada din fața Operei, va fi transmisă finala Champions League pe ecranul de pe scenă.
Detalii suplimentare despre eveniment și programul complet se regăsesc pe website-ul evenimentului www.kzilla.ro și pe rețelele de socializare ale evenimentului.
K-Zilla este un festival inovator care promovează sportul, educația, cultura, arta și muzica prin joc, oferind oportunități captivante pentru tineri de a învăța și de a se dezvolta într-un mod distractiv și interactiv. Cu o abordare holistică, evenimentul încurajează participanții să descopere valoarea activităților artistice, sportive și jocurilor în dezvoltarea lor personală.
Prin activități variate, de la ateliere, până la concerte cu peste 10 artiști, K-Zilla creează o atmosferă în care copiii și tinerii sunt încurajați să își exploreze abilitățile, să învețe de la modele demne și să se distreze în același timp. Festivalul pune accent pe educarea prin cultură, sport și joc, recunoscând că acestea sunt modalități eficiente și pline de bucurie pentru învățare și dezvoltarea copiilor. Festivalul este conceput pentru a stimula imaginația și curiozitatea copiilor, oferindu-le o gamă variată de activități distractive și creative. De la ateliere de artă și teatru, la jocuri interactive și experimente științifice, copiii au oportunitatea de a-și exprima creativitatea și de a se bucura de momente pline de distracție.
Evenimentul este organizat de Asociația Club Sportiv OBSwim în parteneriat cu Opera Națională București și sprijinit de instituții de stat importante cum ar fi Ministerul Culturii, Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB), Inspectoratul Școlar Județean Ilfov (ISJIF), Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU), Teatrul Ion Creangă, Direcția de Sport a Municipiului București, IPA, Federația Română de Culturism și Fitness, Clubul Sporturilor Tehnico aplicative din București și Primăria Sector 5.
Sponsorii și partenerii evenimentului sunt Rompetrol, Crystal Dental Clinic, Austrotherm, Republic of Gamers, Regus Spaces, Panasonic, Stay Fit Gym, Kinetic Sport & Medicine, MateTour, Art&Fun Academy, Loredana Dance Asociația Hai să Ajutăm, Fabrica de bucurii, Teo, DJ High Way, Alina Soare, Mary’s Friends Events, Alpha Equestrian, Challenge Arts, Barrio Events, Mr Iron, Carttitude, Claumar, Zeus Med, Asia Fest, Creativearts, Vali Porcisteanu Racing.
Parteneri media: Digi24, Radio Itsy Bitsy, Europa FM, Euronews România, RFI România, Romantic FM, Radio Itsy Bitsy, România TV, Kanal D, Zile și Nopți, Agerpres, Spot Media, Ziarul Metropolis, News București, GSP, Q Magazine, Marea Dragoste, Leviathan, Ordinea Zilei, București Business, Reușita.ro, 9am.ro., Kudika, Garbo, Grupul de Presă SEMNAL, Nine O’Clock, Mediatrust.
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară