ȚARA DIN CARE VENIM. PRIMII 35 DE ANI

Nu ne propunem să cuprindem aici tot trecutul recent al societății românești. E o istorie spusă de vocile unor oameni născuți în 1990, de o generație care nu a trăit nicio zi în comunism, dar care a resimțit din plin traumele unei societăți post-totalitare, profund suferinde și cu o memorie deficitară. E o istorie care așteaptă completările celor care au trăit-o la rândul lor, pentru a iniția astfel un dialog esențial între generații, absent deseori în ultimele trei decenii și jumătate.

Ne dorim să aducem în actualitate trecutul recent ca semn de recunoștință pentru cei care au făcut posibil să trăim în România de astăzi. Aducem în lumină fapte care dovedesc că postcomunismul românesc a fost construit pe minciună, iar asta a făcut ca drumul spre o societate liberă să fie lung, greu, plin de obstacole, cu puternice momente de speranță, solidaritate și entuziasm, transformate prea adesea în dezamăgire și dezangajare. E un demers asumat de a spune mai departe celor foarte tineri și celor care vin după ei povestea României libere și europene în care s-au născut. Căci supraviețuiesc doar popoarele care au o bună relație cu memoria lor colectivă, iar transmiterea ei de la o generație la alta este esențială.

Facem asta urmărind două planuri narative: cel al istoriei mari, cu momentele sale de tensiune, ură, entuziasm și solidaritate; și cel al amintirilor și speranțelor unui tânăr născut în 1990 care crește în România post-totalitară.

Libertatea e o realitate fragilă. Ea nu a fost întotdeauna parte dițan viața noastră și nu poate fi considerată o achiziție definitivă. Au existat vremuri când vocile noastre erau reduse la tăcere, când nu aveam cu adevărat drept de vot, când era periculos să ne exprimăm opiniile și ilegal să hotărâm singuri asupra propriului corp și destin. Nu aveam libertatea de a iubi pe cine doream, de a ne opune nedreptății sau de a ne construi viitorul conform propriilor valori și dorințe. Aceste realități aparțin trecutului, dar prezentul nu garantează nimic. Popularitatea recentă a regimurilor iliberale și a mișcărilor de extremă dreapta este îngrijorătoare. Instalarea lor se petrece pe fondul dezamăgirilor sau indiferenței colective, iar pe cât e de ușor să ajungă la putere prin mijloace democratice, pe atât e de greu să fie răsturnate, odată ce au mutilat fundamentele democrației.

Libertatea e un bun care trebuie apărat și cultivat, așadar, de fiecare dintre noi. Zi de zi. Și poate că astfel drumul nostru și al celor care vin după noi va fi mai ușor decât drumul parcurs până astăzi.

Dedicăm această expoziție tuturor celor care au îndrăznit. Iubirea noastră către ei se îndreaptă.

---

Expoziția nu e o lecție de istorie, e mai degrabă o călătorie prin istoria recentă a românilor care au dobândit libertatea după 1989 povestită prin vocile unor oameni născuți în preajma anului 1990. În paralel, e povestea unui tânăr născut atunci a cărui viață se desfășoară în România postcomunistă. E o expoziție despre libertatea unui popor și despre cum ajungi să trăiești liber.

Totul începe în casa scării, unde descoperim un interior de casă vandalizat de protestatari. Simți efectiv că istoria mare a lăsat urme. Pereții sunt plini lozincii și funingine. Sunt texte strigate și scrise în primele luni de după Revoluție. Dar sunt lozinci relevante și astăzi: Cine stă de-o parte, nu vrea libertate!

Această intrare direct în istoria mare se continuă cu textul curatorial, care este un manifest pentru transmiterea de la o generație la alta a experienței colective. Înțelegi că vorbim despre o istorie înțeleasă și spusă de vocile unor oameni născuți în 1990, care nu au trăit în comunism, dar care au resimțit din plin traumele unei societăți post-totalitare, și care vor să spună mai departe celor care vin după ei povestea României libere și europene în care au ajuns să trăiască.

Prima sala a expoziției este dedicată anilor 1990 - 1992. Titlul sălii este „Cum a început totul”. Sala este construită în jurul unui text introductiv al perioadei, care prezintă contextul primelor luni de după revoluție și a modului în care evoluează societatea românească. Totul e dominat de vrajba dintre noi, apele sunt amestecate, vechii comuniști sunt la putere, iar opoziția încearcă să evite pericolul continuității. Dar ceea ce câștigăm este Libertatea. Prima reconstituire istorică e chiar a Studioului Televiziuni Române Libere, locul unde a început totul.

Democrația se învață din mers și șchiopătând, România e o țară devastată complet de comunism, dar libertatea este caștigată. Televiziunea devine locul tuturor speranțelor, dar și al primelor manipulări și dezamăgiri. Opoziția își face vocea auzită prin intermediul presei scrise.

Urmează o sală dedicată anilor 1992 - 1995: prosperă foști nomenclaturiști dar români au un incontestabil bun câștigat, libertatea de expresie, care duce la o energie creatoare și un elan al creativității. Sala este construită în jurul unui text introductiv al perioadei, pentru context, și o reconstituire istorică a unui magazin alimentar.

Prosperitatea așteptată de români nu apare, din contră, trecerea la economia de piață și capitalism, introducerea TVA-ului și lipsa reformelor dure accentuează de fapt sărăcia și lipsurile. Încep să apară pe piață produse noi, se aude multă muzică străină, apar noi artiști, iar zona culturală e din ce în ce mai creativă. Cenzura cade, iar libertatea dă spațiu creatorilor să creeze.

Sala a treia se deschide cu funeraliile lui Corneliu Coposu, liderul opoziției democratice din România postcomunistă. Sala însă se concentrează pe victoria lui Convenției Democrate și a lui Emil Constantinescu. Schimbarea așteptată în 1989 are loc 6 ani mai târziu. E o victorie a societății civile și a forțelor de dreapta împotriva fostei nomenclaturi. Libertatea de exprimare a consolidat o societate civilă și a produs un corp politic proocidental. Este însă perioadă în care reformele nu se mai pot amâna, e urgentă închiderea fabricilor nerentabile și adoptarea unor reforme nepopulare. Calitatea vieții scade, iar dezamăgirea generală împinge o parte importantă a populației spre extremismul politic. Libertatea nu se câștigă, se construiește. Iar cultura underground beneficiază tot mai mult din această libertate, se conturează o adevărată revoluție muzicală și apare o clasă creativă. Direcția României este definitiv spre Vest.

Sala 4 este împărțită în două capitole. Primul capitol se concentrează pe anii 2000 - 2004 și pe tensiunea din ce în ce mai mare între libertate și continuitate. Un capitol al liniștii și al mimării occidentalizării la nivelul statului. Statul începe să rămână în urmă, iar societatea românească să evolueze mai repede. România intră în NATO și cunoaște primă creșterea să economică, dar corupția se consolidează, iar baronii locali domină populațiile sărace și captive. Al doilea capitol se concentrează pe anii 2004 - 2011, e o sală despre Reforme. Se deschide cu un text introductiv despre contextul perioadei, și o instalație de valize care face trimitere la libertatea de mișcare și dreptul de a-ți construi propria viață oriunde în Europa, din care și România începe să facă parte. România pare să se îndepărteze în sfârșit de trecutul său, intră în UE și condamnă comunismul. Libertatea de mișcare înseamnă multe plecări, dar și o viață nouă pentru mulți români, și o conectare mai amplă la lumea occidentală, care are repercusiuni asupra producției artistice și culturale a perioadei. Distanța stat-societate se mărește. În domeniul culturii, România excelează internațional.

Următoarele două camere, 5 și 6, se concentrează pe aceeași perioadă, anii 2012 - 2018, dar din unghiuri diferite. Sala 5, denumită Criza de sistem. Reculul urmărește să deslușească evenimentele care au condus la reafirmarea „sistemului Iliescu”, adică o regrupare a forțelor politice împotriva luptei anticorupție și a reformelor din justiție întreprinse pentru aderarea la Uniunea Europeană. Dar societatea civilă protestează mai vehementă ca niciodată și este mai prezentă și coagulată cum nu fusese niciodată. Apariția Facebook-ului îi dă noi arme politice. Între timp, apare o nouă clasă socială, corporatiștii, care transformă obiceiuri de consum către standarde similare cu cele din Europa de Vest. Românii se sofistichează și devin europeni.

Această sală va fi preluată de artistul vizual Dan Perjovschi, care va livra propria sa viziune a acelor ani chei.

Sala 6 va fi dedicată unei instalații video despre protestele generației noastre. Este o sală tribut pentru protestul societății civile și pentru rolul presei în păstrarea democrației din România. Sunt cuprinse protestele de la Roșia Montană, protestele de după tragedia de la Colectiv care a născut ”Corupția Ucide” și nefasta OUG13, când populația se revoltă și se mobilizează pentru apărarea independenței Justiției.

Pe Holul mare (dintre cele două săli precedente) un text mare apare pe perete: „Foarte puțini din această țară simt ca pe o de neîndurat vulgaritate amestecul impur de ape în care trăim”. Pe fundal, o instalație sonoră marchează sunetele celor 3 decenii de libertate din România.

Holul 4 marchează, printr-un perete cu un text descriptiv și desenele lui Dan Perjovschi, momentul Pandemiei Covid 19. Lumea se schimbă profund, obiceiurile oamenilor se schimbă, tehnologia intră mult mai mult în viața oamenilor, școala pierde teren, iar ceva fundamental se schimbă. Au loc o serie de alegeri, iar eforturile oamenilor din stradă sunt trădate. La granița cu România începe un război sângeros. Rusia încalcă dreptul internațional și suveranitatea unui stat vecin și invadează Ucraina.

Ultima sală e despre prezent și viitor. Societatea e dezangajată, politicul e mai deconectat ca niciodată de societate, iar extremismul prosperă și în România. România uitată, care nu poate ține ritmul schimbărilor majore și globale alege partide și lideri antisistem. În parallel, veniturile cresc, o parte din justiție e pusă din nou sub control politic, apare o presă independentă, iar tinerii manifestă o interiorizare a drepturilor și libertăților câștigate în 1989. Postcomunismul începe să dispară. E începutul unui nou capitol, în care vechi personaje mai joacă încă un rol pe scena istoriei.

---

Mansarda casei Mița Biciclista va fi dedicată unui spațiu al experiențelor. Istoria se simte în fiecare cameră. Sunt 8 reconstituiri istorice. Este spațiul unde înțelegem cum istoria mare a modelat viața a milioane de români, cei care au trăit sub comunism și cei care s-au născut după, cei care au plecat și cei care au rămas, cei care s-au luptat pentru libertate și drepturi și cei care au integrat pe deplin aceste drepturi.

Descoperim camera Cătălinei Buzoianu, o mare regizoare care a marcat teatrul românesc atât înainte cât și după 1989, a regizat spectacolul „Dimineața pierdută” după romanul Gabrielei Adameșteanu pe care îl vedem pe un ecran. Descoperim și camera Doinei Cornea, una dintre figurile marcante ale dizidenței în România și apărătoarea libertății după 1990. E spre finalul vieții, iar pe propriul televizor rulează înmormântarea Regelui Mihai pe care l-a admirat atât de mult. România Doinei Cornea e România care-l duce pe Regele Mihai pe ultimul drum. Dar găsim și spațiile intime ale oamenilor necunoscuți, salonul unui băiat homosexual, care a cunoscut anii când homosexualitatea era încă faptă penală deși România se considera deja o democrație, și pentru care salonul lui era singurul spațiu unde putea exista că gay. Camera de cămin a unui student la UNATC, pasionat de filme, care își descarcă filmele Noului Val și care îi influențează parcursul de mai târziu.

Vedem vitrinele librăriei Eminescu, unde sunt publicați în sfârșit autorii interziși, cu tiraje de sute de mii de exemplare într-un singur an. Găsim și spații publice: cabina unui telefon public, unde ridici receptorul și auzi vocea cuiva care a ajuns în Franța unde începe o nouă viață, precum și o mașina “Trabant” unde se aude la radio muzica românească a anilor ‘90.

---

---