IN ACEST ARTICOL:

În februarie, ProTiket aduce pe scenă o serie de spectacole de excepție, reunind nume mari ale teatrului românesc, precum Maia Morgenstern, Horațiu Mălăele, Carmen Tănase și Marius Manole. De la comedii spumoase și satire rafinate până la povești de familie pline de emoție, aceste producții promit seri de neuitat pentru iubitorii de teatru. București, Constanța, Cluj-Napoca, Iași și alte orașe vor găzdui reprezentații memorabile, cu distribuții de prestigiu.

„Și cu pisica ce-ați făcut?”

  • 17 februarie, ora 20:00, București - TNB Sala Studio

Într-o familie în care banii sunt mai importanți decât relațiile, Tanti Lili, o mătușă bogată, și Tonel, nepotul cu o pasiune riscantă pentru jocurile de noroc, devin protagoniștii unui carusel de situații neașteptate. Ce urmează? O comedie de-a dreptul spumoasă, care joacă pe granița fragilă dintre hohotul de râs și nodul în gât.

Scris și regizat de Lia Bugnar, spectacolul „Și cu pisica ce-ați făcut?” aduce pe scenă o distribuție excepțională: Rodica Mandache, Marius Manole, Maria Buza, Medeea Marinescu, Anghel Damian și Lia Bugnar. Este o poveste cu răsturnări de situație captivante, unde ritmul alert și replicile savuroase lasă spectatorii fără răgaz să-și tragă sufletul.

„Fierarii”

  • 17 februarie, ora 20:00, București – TNB Sala "Ion Caramitru"
  • 18 februarie, ora 20:00, Constanța - Casa de Cultura a Sindicatelor

Ce se întâmplă atunci când granițele naționalităților sunt șterse de întâmplările războiului și de o „brambureală genetică” care sfidează orice logică? În „Fierarii”, povestea scrisă de Milos Nikolic capătă o nouă viață în adaptarea și regia lui Horațiu Mălăele, care adaugă un amestec unic de umor savuros și observație subtilă asupra condiției umane.

În centrul poveștii este Grigorie, un fierar român, care descoperă, spre marea sa uimire, că fiul său este, de fapt, copilul ungurului Peter. Într-un lanț comic de revelații, Peter află că fiul său îi aparține rusului Ivan, iar Ivan constată că fiul său are, la rândul lui, o legătură cu... Grigorie. O comedie amară, dar plină de haz, care scoate în evidență absurditatea conflictelor naționaliste și ale moștenirilor lăsate de război.

Distribuția, condusă de însuși Horațiu Mălăele, dă viață unei povești care, deși aparent simplă, este profundă și plină de simbolism. Cu replici ascuțite și situații neașteptate, spectacolul dezvăluie adevăruri despre identitate, familie și unitatea care transcende barierele etnice.

„Dragi părinți” – PREMIERĂ

  • 18 februarie, ora 20:00, Cluj Napoca - Casa de Cultura a Studenților „Dumitru Farcaș”

„Dragi Părinti” este o comedie despre familie, despre iubire, despre bani, despre locul fiecărui frate printre ceilalți frați, despre natura schimbătoare a sentimentelor, despre partea de umbră care zace în fiecare dintre noi și despre lucrurile pe care părinții le datorează copiilor lor. Distribuție: Carmen Tănase, Marius Manole, Medeea Marinescu, Marius Bodochi, Șerban Pavlu.

Acapulco, mon amour!

  • 19 februarie, ora 19:00, Constanța - Casa de Cultura a Sindicatelor

„Acapulco, mon amour!” este o comedie savuroasă care explorează teme precum relațiile interpersonale si situațiile absurde. Acțiunea se petrece in mijlocul Parisului într-un apartament modest. Cele trei personaje ale piesei văd si gândesc viața total diferit. Și cum altfel ar putea fi când avem de-a face cu un milionar aflat într-o situație disperată (Lacombe), șoferul acestuia (Marcel), un angajat loial, antialcoolic convins dar nu prea și aflat sub papucul nevestei (Simone), o menajeră cu idei revoluționare al cărei idol este nimeni altul decât Che Guevara.

All inclusive

  • 19 februarie, ora 20:00, Iași - Teatrul National "Vasile Alecsandri"
  • 20 februarie, ora19:00, Slobozia - Casa Municipala de Cultura "Nicolae Rotaru"

Situația din piesă e așa: o tânără studentă la teatru trăiește o – cum altfel? – frumoasă poveste de dragoste cu profesorul ei, ocazie cu care se trezește cu două liniuțe la testul de sarcină. În tot acest timp, părinții fetei traversează o criză conjugală. Tatăl e încurcat cu o terță, care… în fine, e complicat, dar amuzant.

Biletele pentru toate spectacolele sunt disponibile pe https://proticket.ro.

Parteneri media: Spot media, Garbo, Kudika, Nine O’clock, First News, Romania Journal, Bucuresti Business, Prahova Business, Constanta Business, Ordinea Zilei, Happ.ro


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri