IN ACEST ARTICOL:

Agenția BandBook și-a sărbătorit cel de-al doilea an de activitate printr-un festival de două zile, alături de un public numeros și de opt artiști din portofoliu: Ana Coman, Pinholes, Delta Pe Obraz, Paul Tihan, Cristina Lupu, Andra Andriucă, Prima Dragoste și Diana Căldăraru.

Pe parcursul celor 2 zile de eveniment, sute de clujeni au participat la Showcase-ul BandBook din FORM Space, acolo unde rând pe rând au urcat pe scenă artiștii reprezentativi din portofoliul agenției. În prima zi, pe 28 ianuarie, pe scenă i-am putut vedea pe: Ana Coman, Paul Tihan, Cristina Lupu și Andra Andriucă, iar în cea de-a doua zi, pe 29 ianuarie, au cântat: Delta Pe Obraz, Diana Căldăraru, Pinholes și Prima Dragoste.

„Iată că am trecut cu bine peste cea de-a 2-a ediție a Showcase-ului BandBook. Suntem foarte fericiți pentru faptul că am reușim să arătăm publicului artiștii din portofoliu live pe una dintre cele mai importante scene muzicale din Cluj-Napoca. Le suntem recunoscători celor de la FORM Space pentru găzduire și sprijin, dar mai celor 8 artiști care au dorit să pășească alături de noi în acest demers. Le mulțumim tuturor partenerilor locali și naționali care ne-au ajutat să promovăm acest eveniment. Ne bucurăm tare mult că publicul clujean a venit în număr atât de mare să se bucure alături de noi la acest eveniment dar mai ales să asculte artiști deja consacrați sau emergenți și să creeze o atmosferă de poveste. Abia așteptăm următoarea ediție!” - a declarat echipa BandBook.

Parteneri: Colors Hotel, Hotel Transilvania, Munteanu Recomandă, Zile și Nopți, Radio Transilvania, Ziua de Cluj, Via Cluj TV, Ciulea, e-femeia.ro, City Femme, Media 9, The Woman, Rock Monsters, Daily Magazine, Cluj4Ever, RU Living Life, Revista Atelierul, Kudika, CriticEyez, Happ.ro, Observatorul Cultural, Săfițicuminți, PRwave, Cluju.ro, Garbo, Cluj360.ro, LaVinil, PressOne, CooltCluj.

Ce este BandBook?

Este platforma de servicii integrate care le oferă artiștilor o punte între ei și entitățile care se învârt în jurul acestora, de la fani, la organizatorii de evenimente, până la actorii media relevanți din piață. Misiunea agenției este de a le oferi artiștilor, fie ei cu un nume deja sonor sau aflați la început de drum, acces la o gamă personalizată de servicii, care să îi ajute să își atingă și să își fructifice potențialul.

www.bandbook.ro


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri