Oameni din intreaga lume sunt incurajati sa inregistreze particele din propriile vieti, iar “Life in a Day” va deveni “o capsula a timpului care va arata generatiilor viitoare cum era viata pe 24 iulie 2010”. Pelicula va fi regizata de Kevin Macdonald si va avea premiera mondiala in ianuarie 2011, la festivalul de film Sundance, spune The Telegraph. (via 9AM.ro).
Persoanele ale caror filmari vor fi alese pentru a face parte din pelicula finala vor fi creditate ca regizori asociati, iar 20 dintre acestea vor fi invitate la lansarea filmului la Sundance.
"Sper ca acest film va deschide ochii oamenilor in privinta posibilitatilor pe care le naste filmul facut de oameni simpli", spune Ridley Scott, dandu-ne astfel tuturor, sansa de a putea visa ca putem deveni artisti si ca putem lasa in urma ceva relevant in istorie. "Desigur ca este vorba si despre un risc. Se poate sa nu primim nimic interesant. Dar nu cred ca va fi cazul. Cred ca filmele trimise vor fi adevarate bijuterii, vor contine acea magie reala, iar eu asta caut”, a declarat Scott in The Thelegraph.
Sir Ridley a mai spus ca acest film este si o intoarcere la originile sale. "Primul meu film era despre o zi din viata mea. M-am gandit – <<Voi nota o zi din viata mea si modul in care am decis sa nu mai merg la scoala, pentru ca eu uram scoala, asa ca mi-am luat o zi libera>>". Filmul se numea "Boy and Bicycle" (Baiatul si bicicleta) si era un scurt-metraj de 25 de minute, filmat cu o camera imprumutata, la inceputul anilor ’60. Filmul se afla acum in arhivele nationale ale British Film Institute.
“Cu acest nou proiect, va cer voua sa va inregistrati o zi din viata voastra, indiferent care ar fi subiectul filmuletului. Puteti poate sa filmati ceva despre pisica voastra. In orice caz, trebuie sa fie foarte personal. Asta cautam!”, va incurajeaza Scott.
Foto de wecand ~creative break~ / Andreas Wecker
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară