Scafandrul si fluturele

Nu poate sa scape de sentimentul de vinovatie. Cu aproape un an inainte, isi parasise casa, copiii si pe mama lor, dar inca nu avusese timp sa inceapa cu adevarat o noua viata. Si totul s-a oprit brusc pe 9 decembrie 1995. Inainte de atac, semnase un contract pentru o carte cu Les Editions Robert Laffont, pentru o adaptare modernista, versiunea feminina a “Contelui de Monte Cristo”. Un asemenea sacrilegiu ar putea explica pedeapsa lui cumplita. “Nu te prostesti cand e vorba de o capodopera.” Jean-Dominique se considera un adevarat Noirtier de Villefort, o figura intunecata, un depozit de secrete cumplite, condamnat la tacere si tintuit in scaunul pe rotile, comunicand numai cu ochii. Cartea lui Bauby este un act literar autentic. Forta lucrarii sale il transforma intr-un scriitor. Destinul tragic l-a transformat in artist.

Povestea lui Jean-Dominique Bauby seamana cu cea a vietii unui artist prins in ghearele unei lupte intre el insusi si cei din jur. Boala, ca si suferinta psihica sau geniul, reprezinta o sursa de excludere si neintelegere. Pentru a scapa de soarta sa, de constrangerile exterioare si cruzimea umana, fiecare nu poate conta decat pe sine insusi. Pe inteligenta, creativitate si eroism. Prin scrisul sau, Jean-Dominique Bauby si-a prelungit viata in afara lui, in afara corpului sau. Puterea visarii si a gandirii ii permite sa treaca dincolo de orice granita. A obtinut de la sotia sa promisiunea ca va adapta cartea pentru film, ca o incununare a transcendentei sale. Dar calitatea unica si autenticitatea volumului “Scafandrul si fluturele” exclude ideea unei adaptari clasice, “in linie dreapta”. Pentru a aduce un roman atat de miscator pe ecran este nevoie de un puternic simt estetic si de o alta perspectiva asupra constructiei formale a filmului, in incercarea de a-l reinventa si readapta la necesitatile acestei povesti, in care personajul principal nu vorbeste niciodata. Cand Kathleen Kennedy, asociata cu Dreamworks, a cumparat drepturile pentru acest roman, s-a concentrat exact asupra acestei probleme. L-a rugat pe Ronald Harwood (scenaristul celor mai recente filme ale lui Roman Polanski, The Pianist si Oliver Twist) sa scrie scenariul filmului. Pastrand structura de baza a romanului, Harwood a reusit sa schimbe ritmul povestii, penduland intre progres si nemiscare. Kennedy s-a gandit apoi sa ii ceara lui Julian Schnabel sa faca filmul – numai el ar fi putut filma calatoria interioara a lui Jean-Dominique Bauby. Intamplarea facuse ca si Schnabel sa fi descoperit cartea intr-o maniera foarte personala, prin intermediul unui prieten care incetase din viata. Schnabel este foarte interesat de tehnica narativa a filmului in afara ecranului – publicul este unicul confident al personajului principal. Dintre celelalte personaje ale filmului, nimeni nu stie ce se intampla in mintea lui – singurii care stiu sunt cititorii romanului sau spectatorii filmului. Initial, proiectul a fost abordat de Universal, apoi a ajuns la Pathe, care l-a produs impreuna cu John Kilik, cel care a produs toate filmele lui Julian Schnabel. Schnabel a decis sa filmeze filmul in limba franceza – dupa parerea lui, era singurul mod posibil. A ales actori francezi – incepand cu Mathieu Amalric, pe care il remarcase in 1999 la Festivalul de Film de la San Sebastian, in filmul “Fin aout, debout septembre”. Cand a lucrat cu el in productia lui Steven Spielberg, Munich, Kathleen Kennedy s-a gandit imediat ca ar fi bun pentru acest rol. Julian Schnabel ii povestise deja despre el.

---

---