Legea ranirii reciproce

A iubi inseamna a sti sa pledezi, sa cersesti, sa astepti, spunea un alt mare scriitor francez. Nu am facut nimic din toate acestea. Acel ceva minunat care a existat la inceput intre noi si care ne facea sa ne simtim impliniti unul langa celalalt, toleranti, slabi de inger, moi, puternici, confuzi, siguri pe noi s-a transformat in otrava. De ce ii ranim tocmai pe cei pe care ii iubim cel mai mult? De ce primim cele mai dure lovituri tocmai de la acele persoane de la ne asteptam cel mai putin si pentru care am fi dispusi sa facem cel mai mult? De ce atunci cand suferim, nu urmam indemnul biblic, intorcand si celalalt obraz, ci mai degraba ne ghidam dupa principiul supravietuirii, producand si noi suferinta atunci cand suferim? Am fost invatata ca sinceritatea este o virtute si ca un cuplu adevarat trebuie sa functioneze pe baza increderii. Am avut pretentia ca eu, fiind deschisa si corecta, sa mi se raspunda cu aceeasi moneda, uitand ca adevarul nu este intotdeauna o valoare absoluta care poate rezista incercarilor la care e supus in cadrul relatiilor intre oameni. Nu am stiut sa jonglez cu masurile, nu am gasit echilibrul perfect intre imaginea mea reala si valul de aparente. Nu am stiu sa ma protejez pe mine si am crezut ca fac demonstratii de tarie de caracter. Am dat in schimb dovada numai de slabiciune. As vrea sa fiu capabila sa ma privesc in poza primita cadou care a surprins dincolo de zambetele artificiale si clipele de adevar pur. As vrea sa o privesc de aproape cu sufletul de astazi, sa ma accept si sa ma recunosc asa sunt acum. Si privind-o, as vrea sa-mi spun ca: ‘Asta sunt eu’, fara ca sa-mi mai fie teama de persoana care am devenit .

Irina

---

---