Iubirea din compasiune, iubire surogat sau iubire autentica?

Citate despre familie și copii: Expresii pentru iubirea și unitatea familială

22 Noiembrie 2024

Păstrarea pasiunii în cuplu după sosirea copiilor

14 Noiembrie 2024

3 Iunie 2008 publicat în Familie

La o prima descriere a unei astfel de relatii, nimic gresit. Am intalnit si intalnesc in jurul meu exemple de cupluri care, ca si mine, isi impart viata si isi dedica ani din ea, stand alaturi la bine si la rau, uniti prin sfantul lant al iubirii-compasiune. Cum sa refuzi un barbat care ar face orice pentru tine, un barbat care se inscrie intocmai in tiparele standard ale barbatului ideal la care ai visat intotdeauna?

Te lasi coplesita de dovezile sale de afectiune, ajungi sa-i apreciezi gesturile mai mult decat orice pe lume (nu orice suflet ingust ar putea fi capabil de asa ceva), iti place sa-l ai ca amic, ai nevoie de el ca prieten si gasesti ca este reconfortant sa-l ai si ca iubit. Si acesta este inceputul unei relatii care dureaza de ceva ani de zile, o relatie izvorata din atitudinea coplesitoare a celuilalt... Iar tu, cu mici zvacniri de egoism in sufletul tau, fie nu poti, nu vrei, esti prea slaba de inger sau prea singura ca sa ai curajul sa refuzi o astfel de dragoste... Si apoi, cati au privilegiul intr-o viata intrega de a primi o astfel de iubire? Si totusi, acel “ceva” a lipsit din start. Si simti ca iti lipseste teribil de mult si ai da orice pentru a-l aduce in viata ta. Asa a fost sa fie in firea lucururilor iti spui, autoinducandu-ti ideea de resemnare. Si totusi... in unele momente de meditatie, dupa o lunga conversatie cu tine insati, observi ca sufletul tau ravneste la o iubire in patru anotimpuri. Iubirea constanta, intr-un singur anotimp, mereu acelasi, nu-ti mai este suficienta. Te oboseste. Vrei si primavara, si vara, si toamna, si iarna.

Vrei o iubire care sa te inghete, o iubire care sa te aduca iar la viata, iti doresti o iubire care sa te arda atat de mult incat sa-ti doresti sa se tempereze, iar atunci cand acesta este temperata, sa o reaprinzi la loc. Si constati cat de departe sunt toate acestea de ceea ce ai tu si cat de putin ai in comun cu persoana pe care ai ales-o. Nu te leaga de el nicio mare atractie, nici nici o pasiune rascolitoare, nici un dor nesecat fata de cealalta fiinta, ci doar sentimentul de impacare cu tine insati pentru ai raspuns corespunzator unui om care merita sa fie iubit. Si mai exista si intelegere, armonie, pace... Pot toate acestea insa suplini o dragoste autentica? Sunt ele suficiente pentru a spune “te iubesc” de-a lungul unei vieti intregi si dincolo de ea? Pana unde poate ajunge o relatie in care sentimentele nu sunt in mod egal impartasite? Poate iubirea adevarata a unuia dintre parteneri sa nasca la randul sau iubire in inima celuilalt partener? Poate?...