Din iubire, l-am lasat sa ma insele...

Poti sa iubesti pe cineva atat de mult incat sa renunti la dragostea ta si a voastra? Poti sa iubesti atat de mult o persoana incat sa o lasi sa-si consume iubirea cu o alta persoana, sperand ca o sa se intoarca la tine? Sa-i permiti sa fuga in bratele unei alte femei, stiind ca o revina in ale tale? Spasit, cait, cu remuscari, cu o dragoste de zece ori mai mare decat inainte, apreciind mai mult ca niciodata iubirea si persoana pe care o are acasa?... Imposibil, nu ai cum, mi-am spus. Iubirea se afla undeva dincolo de legile meschine ale egoismului si ale generozitatii, ea nu accepta jumatati de masura si compromisuri de o natura indoielnica.

Nu am crezut niciodata ca dragostea are nevoie de gesturi spectaculoase, izolate sau neobisnuite ca sa-ti certifice ceea ce stiai deja. Micile si banalele gesturi, vorbele nespuse, tacerile atat de graitoare, toate acestea fac mai mult decat toate dovezile de iubire din lume. Daca intr-o relatie noi nu ne putem permite sa fim egoisti, iubirea trebuie sa-si permita sa fie egoista. Nu ar avea cum altfel. Lumea ar fi perfecta, iar perfectiunea a fost exclusa din planul ei de creatie. Credeam ca iubirea trebuie sa fie la fel de simpla ca si respiratul, la fel de minunata ca si cea din filme. Este insa la fel de complicata ca si viata insasi, si la fel de dureroasa ca cel mai ingrozitor cosmar.

Bine a spus cine a spus ca femeia nu se poate defini. Suntem ceea ce suntem. Si nu ne dorim sa fim ceea ce nu putem fi. Stiu ca sunt multi care m-ar caracteriza drept imatura, egoista, meschina sau o persoana care iubeste insuficient incat sa fiu capabila sa dau drumul celui pe care il iubesc. Am facut un compromis moral, dupa parerea mea, un compromis imoral dupa parerea altora...

In copilarie, parintii s-au straduit enorm sa ma invete lectia feminitatii si a puterii. Oferindu-mi tot ce se putea oferi unui copil, ba poate chiar prea mult, nu am fost niciodata ceea ce vroiau ei sa fiu. Isi doreau o fiica exemplara, model de virtute si de intelepciune. Eram exact opusul: capricioasa, superficiala, incredibil de egoista cu mine si cu ceilalti. Cat despre demnitate, nu am stiut niciodata ce inseamna si cat pretuieste demnitatea in ochii unui barbat.

Poti sa fii slaba si vulnerabila, poti sa fii razgaiata si plangacioasa, poti sa faci reprosuri si sa accepti critici, poti sa fii ceea ce tu iti doresti sa fii, dar sa nu uita ca in anumite momente ca o femeie trebuie sa stie cum sa fie demna, imi repeta mama la infinit. Daca se presupune ca iubirea este permisiva, de ce trebuie sa incerci sa fii altfel decat esti sau de ce trebuie sa-ti cenzurezi anumite sentimente si porniri firesti doar de dragul de a fi demna?

Garbo

Ultima actualizare: 9 Septembrie 2020 @ 03:09

• 
• 

Mai multe despre Garbo