Din iubire, l-am lasat sa ma insele...

Mai tarziu m-am casatorit. Am fost iarasi rasfatata, iubita, apreciata fara sa mai fiu si egoista. Am fost la fel de sigura de sentimentele lui ca si de ale mele. L-am respectat ca pe nimeni altul. L-am iubit pentru ca a reusit sa ma cucereasca. Eu - femeia inabordabila, constienta pana la ingamfare de farmecul personal pe care l-am exercitat dintotdeaua asupra barbatilor am fost cucerita de El, barbatul sigur ce nu a acceptat sa se dea batut. M-a invatat sa nu mai fiu atat superficiala.

Cu timpul, m-am schimbat si eu, s-a schimbat si el. La inceput, il sufocam, ma sufocam, il oboseam, ma obosea. In timp, am invatat ce inseamna sa respiri intr-o relatie. Nu l-am mai obosit, nu m-a mai obosit. Mi-a demonstrat prin fapte ca ma iubeste. I-am raspuns la fel. In ciuda micilor rabufniri de personalitate existente de ambele parti, am avut o relatie extraordinara, o relatie in care am aflat ca iubirea vine nu din aparenta, ci din esenta.

Dupa o anumita perioada de timp insa, ceva s-a schimbat in atitudinea lui. Era mai tot timpul trist, abatut si ingandurat. Ironic poate, dar una dintre cele mai mari abilitati pe care le deprinzi intr-o relatie este aceea de a stii cum sa-ti lasi partenerul in pace, iar una dintre cele mai intelepte concluzii la care ajungi este aceea ca nu esti intotdeauna pentru schimbarile care se petrec cu el. Suferea si nu-mi dadeam seama de ce. Intr-o zi mi-a explicat de ce: s-a reintalnit cu fosta sa prietena. Credea ca fericirea lui o poate gasi doar alaturi de mine, insa a aflat-o si in alta parte. Ma iubeste, dar nu vrea sa isi petreaca restul vietii alaturi de mine intrebandu-se cum ar fi fost alaturi de ea. Isi dorea sa plece, sa-si demonstreze, sa-mi demonstreze... ceva... greu de explicat... nici el nu stie si nu o poate face prea bine.

Pentru prima oara in viata mea am crezut ca iubirea este mult prea grea ca sa o mai pot duce. Pentru prima oara m-am intrebat daca o iubire egoista, nedreapta, o iubire infatuata, o iubire care te face sa-ti doresti sa fii una cu pamantul se mai poate numi iubire. Sa il iert, parca imi mai spunea... Stiu ca te doare... doar franturi de cuvinte...As da orice sa nu te simti cum te simti acum... si un univers ilogic invartindu-se odata cu mine. As fi vrut sa plang, dar nu am putut. Am vrut sa-i arat cat este de absurd tot ceea ce spune, dar buzele au refuzat sa se urneasca.

Garbo

Ultima actualizare: 9 Septembrie 2020 @ 03:09

• 
• 

Mai multe despre Garbo