Eram disperata, urlam incontinuu si il imploram sa imi aduca ingerasul acasa
In anul 2009, dupa multe insistente am fost de acord sa las fetita sa plece in vacanta la bunicii din Palestina, insotita de cumnatul meu, sotia lui (tot romanca) si fetita lor. Eu si sotul meu am ramas in Romania.
Desi initial sovaiam si nu prea eram de acord sa o las sa plece cu rudele, pana la urma m-a convins ca va fi doar pentru o perioada de doua saptamani pentru ca fetita sa-si cunoasca mai bine bunicii si verisorii…
Dupa o saptamana, primesc insa vestea ca vrea sa plece si el in Palestina la familia sa si promisiunea ca se va intoarce impreuna acasa cu fetita.
Pana aici nimic de banuit… In acea perioda, eu aveam o afacere care mergea foarte bine si nu puteam lipsi de la serviciu. Dupa zece zile, timp in care vorbeam zilnic cu fata mea la telefon si nu banuiam nimic, imi spune ca a decis sa lase copilul acolo un an la scoala ca sa invete limba.
In acel moment am simtit ca cerul s-a prabusit peste mine. Eram disperata. Urlam incontinuu si il imploram sa imi aduca ingerasul acasa. Din pacate, zilele treceau si ma lasa sa vorbesc din ce in ce mai rar cu fetita mea. Eram innebunita... Simteam ca nu vrea sa o mai aduca, iar pentru mine acest lucru inseamna sfarsitul lumii. Cand vorbeam cu fetita la telefon, plangea. Iar el ma ameninta spunandu-mi ca daca o mai fac sa planga, nu ma mai lasa nici macar sa vorbesc cu ea.
Viata mea era daramata. L-am urat din tot sufletul meu...
Nu puteam dormi, nu puteam manca. Plangeam incontinuu. Nu stiam unde sa ma duc si ce sa fac pentru a-mi recupera copilul. Asa ca am inceput sa bat la toate usile posibile pentru a cere ajutor (ambasada, consulat, politie, ministerul de externe, avocati, procurori, judecatori etc.), dar cu fiecare vizita a mea la toate aceste institutii veneam acasa tot mai disperata. Mi se spunea foarte politicos ca, din pacate, nu se poate face nimic. “Nu exista acord intre Romania si Palestina si nu se poate interveni in nici un fel”….
Viata mea era daramata.
Dupa trei luni, sotul meu s-a intors acasa singur, asigurandu-ma ca o va lasa acolo doar un an. L-am urat din tot sufletul meu. L-am urat pentru ce mi-a facut atat mie, cat si ingerasului meu care plangea incontinuu.
Vazand ca nu am nicio sansa pe cale legala, m-am gandit sa incerc sa imi joc rolul de sotie iubitoare pentru a nu pierde si ultima farama de speranta. Dar in acelasi timp, fara sa stie el, am tot insistat cu tot felul de memorii la Ministerul de Externe, ambasada, avocati…
Nu mai faceam nimic altceva decat sa ma interesez cu disperare asupra modului in care mi-as fi putut aduce fetita acasa. A fost cel mai greu an din viata mea!
Simteam ca nu vrea sa o mai aduca, speram totusi ca ii va fi mila de ea si de mine. S-a intors dupa un an in Palestina spunandu-mi ca o va aduce inapoi acasa sip e fetita la intoarcere. Eram in al noualea cer… Aveam sperante ca imi voi strange iarasi puiul in brate.
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară