Totul pentru fiica mea. Povestea unei romance casatorite cu un arab

La un moment dat, prietenii mei mi-au sugerat sa luam legatura cu un inalt demnitar roman care ne-ar fi putut ajuta. L-am cautat. A ramas foarte profund impresionat de povestea mea si mi-a promis ca ma ajuta.

In ziua urmatoare, m-a sunat cineva caruia i-am dat toate datele mele. Mi-a spus ca B.E. a sunat personal pentru mine la ambasada Romaniei din Palestina si Israel si ca vor face imposibilul doar ca sa ma ajute. La cateva zile, m-a sunat un alt oficial al Romaniei din Israel, spunandu-mi: “daca veti reusi sa o aduceti pana in Israel, va puteti considera acasa. Dar noi in Palestina nu putem intra”.

Stiam ca voi reusi, simteam asta..

Intre timp, ma rugam de fostul sot aflat in Romania si totodata calaul meu sa ma lase cel putin sa ma duc sa o vad. Dupa o luna mi-a zis ca ma lasa, dar numai atunci cand este si el acolo pentru ca eu sa nu incerc ceva. Am acceptat.

Acesta a plecat inainte in Palestina, iar in ziua urmatoare am plecat si eu. Deja aveam toate contactele facute, oameni “de sus” imi erau alaturi, desi pana la interventia inaltului demnitar, nimeni nu ma lua in seama.

Am plecat si eu, iar la aeroportul din Tel Aviv (Israel) stabilisem sa ma astepte fostul sot impreuna cu fetita. Era totul pregatit: ambasadorul Romaniei in Israel, politie de frontiera. Toti erau imbracati civil si ma asteptau, stiind dinainte cu ce voi fi imbracata pentru a ma recunoaste.

Politia era si ea de partea noastra. Planul nostru era ca in momentul in care va aparea cu fetita, acestia sa o ia din mana lui, iar pe el sa il imobilizeze. Am ajuns. Dar fostul sot nu a mai venit sa ma astepte. Erau aproximativ 15 persoane pregatite sa intervina in forta daca ar fi aparut acesta impreuna cu fata, dar ei nu au venit…

Eram fericita si speriata in acelasi timp

Am fixat un loc in apropierea casei unde locuia fetita si unde trebuia sa ma astepte in permanenta cineva. Stiam ca voi reusi, simteam asta.

Am ajuns in sfarsit la fetita, in casa fostilor socri (la insistentele fetitei m-au lasat sa ma duc si sa locuiesc cateva zile acolo). Nu va pot explica in cuvinte cum a fost revederea… Trei zile nu am putut face nimic, erau in permanenta cu ochii pe mine.

A patra noapte, pe la ora 3 dimineata, cand toti dormeau, mi-am luat puiul in brate si i-am spus incet la ureche: “Sufletel, a venit momentul mult asteptat. Plecam acasa”. Nu a rostit nici un cuvant, doar m-a strans in brate. Aveam niste emotii cumplite, tremuram de nu ma mai puteam tine pe picioare. Imi era frica ca vom fi surprinse.

Desi usa de la intrare era inchisa cu cheia, iar eu nu o puteam deschide, mi-am pregatit terenul. Aveam de gand sa ies pe o usa din spatele casei care nu era folosita. Efectiv cred ca nu s-au gandit ca pot iesi pe acolo... Mi-am luat puiul de manuta si am iesit afara in curtea din spatele casei. Eram amandoua in pijamale, dar ce mai conta?? Ma gandeam ca, daca vom fi surprinse, vom spune ca am iesit doar pana afara. Ziua am uns balamalele cu ulei pentru a nu scartai, totul era pregatit. Am fugit in locul in care stiam ca sunt asteptata... Fugeam amandoua mancand pamantul! Fetita ma zorea spunandu-mi “mami, tu nu stii fugim mai tare"! Nu imi venea sa cred ca reusisem.

Baietii ne asteptau si ne-au adus pana in Romania. In acea zi am simtit ca am renascut.

Mamica eroina

Foto homepage: Depositphotos

Garbo

Ultima actualizare: 23 Ianuarie 2013 @ 06:01

• 
• 

Mai multe despre Garbo