Cum am adus pe lume o minune... Experienta unei mamici care a ales sa nasca natural

Am nascut in luna septembrie a anului 2012. Povestea este, insa, mult mai complicata. Sunt o persoana fricoasa din fire si m-am gandit tot timpul la nastere cu oarecare teama, indiferent ca ne referim aici la nastere naturala sau prin cezariana. Sotul meu imi spunea frecvent “Pe fruntea ta scrie CEZARIANA”, insa paradoxal tot el, alaturi de mama mea au fost singurele persoane care m-au sfatuit si sprijinit sa nasc natural.

“DA, vreau sa nasc natural.”

Mergeam la control in Ploiesti, orasul meu natal, la doctorita D. De la bun inceput, am stabilit o relatie foarte buna, glumeam, radeam, vorbeam despre aproape orice. Cand m-a intrebat cum vreau sa nasc, i-am raspuns nu foarte convinsa ca as inclina totusi spre varianta nasterii naturale. Pe parcursul celor 9 luni de sarcina, intrebarea era lait motivul conversatiei, la fel ca si raspunsul meu.

Spre finalul sarcinii, nu as putea spune exact de ce, raspunsul s-a transformat intr-un categoric “Da, vreau sa nasc natural”. Cei apropiati imi spuneau mereu ca e mult mai bine sa nasc prin cezariana, ca nu voi suferi, nu voi avea dureri si nu vor fi complicatii. Recunosc, erau zile in care ma gandeam mai pregnant la varianta asta, insa nu am renuntat niciodata la ceea ce imi doream eu cu adevarat. Vazandu-mi incrancenarea de a naste natural, doctorita ma asigurase ca avea sa ma ajute in orice situatie, dar acest lucru nu s-a mai intamplat pana la urma.

"NU, cu mine nu nasti decat prin cezariana!"

Si asta pentru ca, la ultimul control, am intrat fericita in cabinet, insa am iesit de acolo plangand. Dupa controlul final si ultima ecografie, doctorita si-a dat raspunsul final si implacabil: “Cu mine nu nasti decat prin cezariana, copilul e prea mare deja, la nastere normala nu ma risc”. Mi-au dat lacrimile si am consimtit cu jumatate de gura programarea ei pentru cezariana: 12 septembrie 2012. Vazandu-ma in acea stare, s-a uitat pentru ultima data la mine si mi-a “prevazut” o depresie postnatala cu care nu m-am confruntat, din fericire.

Iesita din cabinet, mi-am sunat in graba sotul si i-am comunicat si lui decizia doctoritei. Eram deja in saptamana 38 si zarurile pareau deja aruncate. In momentul acela, sotul meu a luat decizia de a mai face o ultima incercare si a sunat la o clinica din Brasov. Le-a povestit celor de acolo problema mea si a intrebat daca ne poate primi cineva. Asa am ajuns la doctorul P.A., ingerul meu si al fetitei mele.

Garbo

Ultima actualizare: 26 Martie 2013 @ 06:03

• 
• 

Mai multe despre Garbo