Povestea fetei batrane

Intotdeauna mi-am zis ca exista timp pentru toate, ca nu sunt pregatita pentru a face pasul decisiv si acum am trecut pragul celor 30 de ani si sunt singura. De multe ori am glumit ca eu nu ma voi marita niciodata si se pare ca destinul mi-a ras in nas si mi-a lasat gandurile sa se adevereasca. Intotdeauna a existat ceva mai important... Mai intai facultatea, apoi cariera, din nou cariera si iar cariera. Acum simt ca "timpul nu mai are rabdare". Da, sunt implinita pe plan profesional, dar pentru ce? Pentru cine? Am respectul celorlalti, dar nu am respectul pentru mine. M-am plictisit sa ajung acasa, sa imi pregatesc un semipreparat, sa ma bag la televizor si sa adorm uitandu-ma la filme. Zilele trecute imi faceam planuri de vacanta si nu stiam cu cine sa merg. Pana la urma mi-am luat inima in dinti si mi-am rezervat o vacanta pentru o persoana. Cand i-am spus surorii mele ca voi pleca singura, s-a uitat cel putin ciudat la mine. Am incercat sa ii explic ca este un grup organizat, deci nu se pune problema sa fiu singura. Mi-a spus ca trebuie sa existe cineva special cu care sa imi doresc sa merg in Grecia. Ei bine... nu exista! Se pare ca este mai greu sa ii conving pe ceilalti de acest fapt decat pe mine. Si unde sa il cunosc? Nu mai sunt pustoaica sa alerg prin cluburi, lucrez intr-o firma populata de femei, iar viata mea sociala se rezuma la relatia cu calculatorul. Unele prietene care au luat prea repede decizia de a isi lua coleg de suferinta conjugala, ma invidiaza. Cica as fi libera. Problema este ca libertatea are un pret: singuratatea. Nu imi doresc nici sa iau decizii pripite, de parca as avea pretendenti... Ma gandesc in schimb sa adopt sau sa ma folosesc de un barbat cu gene bune. Sunt egoista, stiu. Nu as putea sa ii rapesc unui micut bucuria unei familii adevarate. Si in plus, nici nu stiu daca as avea ce sa ii ofer. Stau la birou 10-12 ore , nu mi-am mai luat concediu de doi ani, nu stiu sa gatesc, nu stiu sa fiu mama. Ce as putea sa fac, sa platesc o doica pe post de mama surogat? Mi-as face un program part time pentru copil. De la 19 la 21 voi sta cu el si in weekend voi lucra 12 ore pentru a recupera. Ma lamentez degeaba, stiu, dar chiar nu intrevad o solutie. Unde este jumatatea aceea despre care se vorbea in basme? Oare a gresit adresa? Oare s-a pierdut pe drum? Pe cat de mult uram conformismul, acum tot ce imi doresc este o familie, un sot iubitor, doi copii si o casa cumparata cu rata pe 30 de ani. Cer prea mult? Un articol de Amalia

---

---