Marturisirea unei foste sinucigase: Iubirea iti da, nu iti ia dreptul la viata

Citate despre familie și copii: Expresii pentru iubirea și unitatea familială

22 Noiembrie 2024

Păstrarea pasiunii în cuplu după sosirea copiilor

14 Noiembrie 2024

31 Octombrie 2008 publicat în Familie

Am fost tot ceea ce se spune ca este un sinucigas. Un las, un fricos care-si bate joc cu o indrazneala groteasca de tot ceea ce a inseamnat ceva pentru el, un deprimat, un surd care striga din tot sufletul dupa ajutor, un neconsolat care nu mai gaseste sprijin in nimeni si nimic din jurul sau, o slabiciune de om suficient de inert si speriat ca sa-si dea duhul in interiorul sau. Atunci nu am mai putut sa ma intorc spre mine si sa dau peste vreo frantura de speranta. Doar gol, durere, durere, iar gol si iar durere.

Nu am mai putut sa vad, sa aud, sa simt, sa ies din inertie, sa-mi simt durerea, nu am mai putut sa fac nimic. Nu sunt capabila sa explic in cuvinte ce am simtit atunci si unde s-a terminat viata din mine. Cum am simtit ca ma prabusesc, cum imi picura sangele din corp si din suflet, cum toti cei dragi imi devin de nesuportat, cum incercam sa strig, sa urlu, sa dau glas durerii si cum nu reuseam sa fac nimic din toate acestea. Cum evitam zambetul copilului meu pentru ca imi aducea aminte de cel al tatalui sau. Cum imi cerea explicatii si cum ma straduiam zadarnic sa nascocesc ceva.

Cum am ajuns in spital cu privirea impietrita, cu sufletul decedat de mult, cu trupul intoxicat de substante despre care stiam ca o sa-mi indeplineasca dorinta. Cum am blestemat medicii pentru ca s-au straduit sa ma aduca la viata si pentru ca au reusit. Cum am simtit rusine vazand lacrimi de nedumerire, confuzie si mila in ochii copilului meu. Cum nu am reusit sa-i explic ca mama ei a facut o fapta reprobabila. Sau cum m-a sfasiat o durere si mai mare pentru ca uitasem ca, inainte de toate, sunt mama. Ca inainte de mine, exista un altcineva care avea drept de viata asupra mea: copilul meu.

Acum, dupa ce au trecut doi ani, ma intreb daca, privind mai atent in ochii copilului meu as mai fi putut sa comit acel gest. Oare da? Oare as fi putut sa fiu pana la capat atat de egoista? As vrea sa cred ca nu... pentru ca el m-a invatat sa traiesc din nou. Am ales sa traiesc din nou mai intai pentru el, apoi pentru mine si in final pentru amandoi. Traiesc pentru ca viata merita traita.

Mi-ar placea sa cred ca nimeni nu o mai comita gestul meu si ca nimeni nu o sa mai traiasca durerea pe care am simtit-o eu. Poti foarte bine ca tu sa fii pentru altii iubirea pe care o vrei pentru tine de la ceilalti. Si ceva mai mult de atat nu poti reprezenta pentru tine. Restul este fara importanta...

Niciodata sa nu spui ca nu ai pentru ce sa traiesti. Intotdeauna o sa existe ceva. Sau cineva. Este suficient sa nu inchizi ochii la ceea ce exista in jurul tau si o sa vezi totul. O sa vezi ca sinuciderea este o alegere gresita.

Am. T.